Nicolae Botgros își serbează astăzi cei 72 de ani, iar cu această ocazie, ca în fiecare an, la Palatul Național „Nicolae Sulac” a fost întinsă o masă lungă cu bucate delicioase. Toți prietenii de suflet, colegi de breaslă, interpreți dar și politicieni s-au adunat la un loc pentru a-i spune „La mulți ani”, regelui viorii. Echipa TV8 se află alături de maestru și vine cu imagini unice de la eveniment.
Pe lângă artiști am reușit să-i surprindem pe ministrul Culturii, Sergiu Prodan, dar și fostul președinte Petru Lucinschi. Alături de maestru în primul rând i-am surprins pe fiul Corneliu împreună cu soția lui și nepotul Cristian.
Maestrul a fost felicitat de mai mulți artiști, dar și de nepotul Cristian:
"La mulți ani, regele meu! Te iubesc la infinit", a scris tânărul într-o postare.
Cu un mesaj pe rețele a venit și fiul Corneliu Botgros:
„La mulți ani, de ziua ta, scumpul nostru tătic. Să îți dea Domnul mulți ani înainte. Eu, Angela, Cristi și Camelia te iubim”.
Nicolae Botgros s-a născut în 1953 în satul Badicul Moldovenesc, raionul Cahul, într-o familie de lăutari.
A studiat la Școala de Arte din Soroca și la Conservatorul din Chișinău. El este în fruntea Orchestei „Lăutarii” din anul 1978, iar de atunci a fost aplaudat și ovaționat în zeci de țări ale lumii.
De-a lungul timpului, Nicolae Botgros s-a ales cu numeroase premii valoroase. În 1982, Nicolae Botgros a primit titlul de Artist Emerit, în 1988 - cel de Artist al Poporului, iar în 1993 a fost decorat cu „Ordinul Republicii”.
Din 2014, numele lui Nicolae Botgros îl poartă Școala de Arte din Soroca, unde a învățat maestrul.


























