Numărul cazurilor penale încetate a crescut în 2024, principala cauză fiind expirarea termenului de prescripție, susține Procuratura Anticorupție. Potrivit PA, creșterea a fost influențată de modificările aduse legii în septembrie 2024, care ar fi redus pedeapsa pentru unele fapte de corupție și, respectiv, termenul de prescripție.
De cealaltă parte, Ministerul Justiției subliniază că modificările „nu afectează severitatea pedepsei raportate la gradul de pericol social al celor comise”, ci asigură proporționalitatea sancțiunilor în funcție de gravitatea faptei și valoarea mitei.
Conform Procuraturii Anticorupție, anul trecut au fost închise cauzele penale în privința a 94 de persoane, din cauza intervenirii termenului de prescripție. Numărul este mai mare comparativ cu 2023 - 39 de persoane și 2022 - 58 de persoane.
În astfel de situații, persoana este considerată vinovată de comiterea infracțiunii, dar nu mai trebuie să ispășească pedeapsa pentru că a trecut termenul stabilit de lege pentru a fi trasă la răspundere penală. Totuși, persoana nu este considerată „curată” din punct de vedere legal. Ea nu va fi reabilitată și nu este absolvită de răspunderea civilă și confiscare.
PA susține că noile modificări la lege au contribuit în mod substanțial la numărul mai mare de cauze închise din cauza expirării termenului de prescripție.
„Creșterea numărului de sentințe de încetare pe motivul expirării termenului de prescripție este cauzată în proporție substanțială de modificările legislative înaintate de Ministerul Justiției și votate în Parlament, în vigoare din septembrie 2024. (...) Modificările din septembrie 2024 au redus pedeapsă pentru corupere pasivă față de deputați, miniștri, judecători, procurori, etc. de la 12 la 2 ani de închisoare, iar termenul de prescripție de la 15 la 3 ani. Modificări similare au fost efectuate și în raport cu alte infracțiuni de competența Procuraturii Anticorupție, care vor continua să afecteze rata sentințelor de încetare în viitor”, se arată într-un comunicat al Procuraturii Anticorupție.
Ministerul Justiției: Nu s-au redus pedepsele
Ministerul Justiției (MJ) a respins acuzațiile, afirmând că aceste modificări nu reduc severitatea pedepselor, ci urmăresc mai mult o clarificare și uniformizare a legislației pentru a asigura o aplicare corectă. În acest context, pedeapsa pentru coruperea pasivă nu a fost redusă, ci doar restructurată în funcție de valoarea mitei, astfel că faptele de corupție cu sume mici sunt pedepsite mai ușor, iar cele cu sume mari rămân aspru sancționate.
Înainte de modificările din 2024, o faptă de corupere pasivă săvârșită de un demnitar de stat cu o mită de până la 5.000 de lei era pedepsită cu închisoare de la 7 la 15 ani. În schimb, aceeași faptă comisă de un funcționar public era sancționată cu o pedeapsă non-privativă de libertate.
După modificările din septembrie 2024, inechitatea a fost eliminată, susține MJ. Astfel, fapta de corupere pasivă cu o mită de până la 5.000 de lei este acum reglementată diferit pentru funcționarii publici și demnitarii de stat. Funcționarii publici sunt sancționați cu o pedeapsă non-privativă de libertate, în timp ce pentru demnitarii de stat, pedeapsa prevăzută este închisoare de până la 3 ani.
Dacă mita depășește 5.000 de lei, se aplică pedepse mult mai severe pentru demnitarii de stat. Dacă suma atinge 20 de salarii medii pe economie, riscă închisoare de la 5 la 10 ani, iar pentru 40 de salarii medii pe economie - de la 7 la 15 ani.
De asemenea, amendamentele au ajustat și amenzile, care au fost majorate semnificativ, de la intervalele anterioare de 200.000 - 300.000 de lei la 300.000 - 400.000.
„Această modificare are scopul de a asigura o aplicare mai echilibrată a sancțiunilor și de a preveni aplicarea unor pedepse disproporționate față de faptele comise, ținând cont de contextul social și economic”, subliniază Ministerul Justiției.
Autoritatea centrală mai menționează că proiectul de modificare amplă a Codului penal și a Codului Contravențional a fost consultat cu procurori, judecători, avocați și alți experți din domeniu și răspunde necesității de a îmbunătăți legea penală, inclusiv pentru a executa unele hotărâri ale Curții Constituționale:
„Reprezentanții Procuraturii au contribuit cu multiple propuneri de completare și ajustare, care au fost luate în considerare. Proiectul a fost promovat de Guvern în 2023 și adoptat în prima lectură de Parlament. Ulterior, la proiect au fost comasate și alte amendamente, inițiative legislative din partea deputaților, care au fost consultate public înainte de adoptarea finală.
Consultările cu reprezentanții procuraturii au continuat și pe platforma parlamentară în perioada 2023-2024. Inclusiv, la propunerea Procuraturii Anticorupție, s-au venit cu alte amendamente de ajustare. Toate solicitările parvenite până la intrarea în vigoare a legii (07.09.24) au fost acceptate și luate în considerare, iar obiecții sau riscuri majore nu au fost semnalate, fiind agreat proiectul adoptat”.
Ce cred experții
Cristina Ciubotaru, expertă anticorupție, consideră că atât Ministerul Justiției, cât și Procuratura Anticorupție „manipulează” parțial informațiile:
„Eu m-am uitat la aceste prevederi și am înțeles că, de fapt, manipulează într-o oarecare măsură ambele instituții. Pe infracțiunile de corupție, într-adevăr au existat, au fost rearanjate normele după o altă logică. Procurorii au dreptate când spun că au scăzut pedepsele pentru infracțiunile săvârșite de persoane cu funcții de demnitate publică, pentru că Ministerul Justiției le-a rearanjat după sume, au făcut o gradație, o scalare a sumelor și a agravat pedeapsa în funcție de sume.
Anterior nu conta valoarea sumei atât timp cât e vorba de persoane cu funcții de demnitate publică, pedeapsa era din start foarte mare și aici, în momentul în care nu mai contează, s-a dat la o parte ca importanță faptul că e o persoană cu funcție de demnitate publică. Atunci inevitabil a apărut o anumită scădere a pedepselor și da, oarecum s-a atenuat pedeapsa pentru funcțiile pentru persoanele cu funcții de demnitate publică.
Numai că de ce spun că manipulează? Anterior exista o prevedere care spunea că atunci când suma mitei este până la 5.000 de lei, atunci doar amendă și acolo puteai să încadrezi inclusiv persoanele cu funcții de demnitate publică, dar în momentul în care săvârșea persoană în funcție de demnitate publică și era peste 5.000 de lei din start, era pedeapsa până la 15 ani de pușcărie, adică de la amendă sărea deodată la pușcărie, iar termenul de prescripție era 20 de ani. Acum, după felul în care s-au rearanjat când e vorba despre sume de până la 5.000 de lei, într-adevăr așa și rămâne, pedeapsa rămâne mică, dar în momentul în care noi depășim sumă de 5.000 de lei, acolo este o anumită suprapunere, deci în situația anterioară și situația care este acum. În care putem spunem că, de fapt, n-a scăzut prescripție de 20 de ani la 3 ani, dar a scăzut de la 20 la 15”.
Ciubotaru subliniază că, indiferent de schimbările legislative, nu ar trebui să existe dosare de corupție care stau în instanță timp de 15 ani:
„Avem infracțiuni de corupție când se dă mită da și aici un pic au fost micșorat termenii de pedeapsă și într-adevăr au fost un pic avantajate persoanele cu funcții de demnitate publică, au dreptate procurorii aici. Doar că dacă i-ar spune că într-adevăr 94 de cauze doar pe motiv că s-a umblat la pedepse, când ne uităm ce prevedeau, asta înseamnă că ori ei au foarte multe dosare în care miniștri, deputați, au luat mită până la 5.000 de lei ori ei au foarte multe dosare cu sume mari, pe care le țin mai mult de 15 ani, ceea ce nu este normal, nici una, nici alta, nu îi avantajează”.
Pe de altă parte, Ilie Chirtoacă, președintele Centrului de Resurse Juridice, subliniază că modificările aduc o clarificare și individualizare a pedepselor. De asemenea, el subliniază că termenul de prescripție mai scurt pentru unele cazuri este o protecție pentru persoanele care ar putea fi investigate pe nedrept:
„E normal în cauzele în care nu avem un prejudiciu mare să existe o individualizare concretă pe ce a făcut persoana în funcție de gravitate. De fapt, asta și-a explicat Ministerul Justiției, că e o condiție a Curții Constituționale. Trebuie să faci regulă astfel încât să nu prejudiciezi drepturile omului. Al doilea aspect ține de termenul de prescripție.
Dacă un dosar simplu sau complicat expiră termenul prescripției peste 5 ani, eu cred că e o garanție foarte ok pentru cei care sunt investigați, de exemplu pe nedrept, și ei pot beneficia de o asemenea lacună, dacă vreți, în legislații. În general pe legislație nu există problemă. Din 2013 și până acum, sancțiunile s-au întărit și s-au întărit pentru corupție. Problema este mai degrabă în implementare și dacă unui procuror i-a luat 5 ani pentru un dosar super simplu și persoana care face uz de acest element dat de termenul de prescripție, cred că e un cost justificat pe care trebuie să-l plătească, iar în cazul infracțiunilor care depășesc deja această sumă, 15-20 de ani e viață de om și jumătate de viață de om, ar fi suficient pentru a face rezultate”.





















