Un taximetrist s-a dat drept colonel în rezervă al MAI. În această calitate, ar fi primit 1.100 euro pentru ca „să ajute” o persoană să obțină un nou permis de conducere auto, după expirare.
Potrivit PCCOCS, bănuitul a aflat că o persoană dorește să obțină pentru fiul său plecat peste hotare un nou permis de conducere și a intervenit declarând că poate rezolva situația. Pentru a fi mai convingător, bărbatul a afirmat că este cadru în rezervă al MAI.
Bănuitul, în vârstă de 59 de ani, din Chișinău, a pretins că ar avea influență asupra funcționarilor din Departamentul înmatriculare a mijloacelor de transport și calificare a conducătorilor auto al Agenției Servicii Publice.
Prin urmare, taximetristul a promis că va putea obține preschimbarea permisului chiar și în lipsa feciorului persoanei. Totuși, falsul polițist a fost denunțat de persoana de la care a cerut bani, și va fi cercetat penal.
În timpul audierilor, bănuitul și-a recunoscut vinovăția pentru încercarea de influențare ilegală a funcționarilor la emiterea permisului auto. Investigarea dosarului penal continuă.