Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1464: Noapte de foc, scenariu atomic și „niciun termen limită”. Zelenski cere o întâlnire cu Putin

externe

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1070: Atac lângă Moldova, planul Chișinăului și daune în Rusia. Carlson: Biden dorea să îl ucidă pe Putin

28 ianuarie 2025, ora 22:59

Rusia a atacat din nou lângă Republica Moldova. Astfel, un bombardament matinal asupra Odesei s-a soldat cu 4 persoane rănite. Într-unul dintre cartierele orașului, au ars 10 autoturisme, iar în apropiere au fost avariate geamurile a trei blocuri locative de 9 etaje. La o altă adresă, au fost avariate apartamentele de la etajul 18 al unui bloc de 20 de etaje, fără izbucnirea unui incendiu. Dintr-un apartament blocat de la etajul 19 a fost salvată o persoană. Psihologii Serviciului de Urgență au oferit asistență pentru 15 persoane. Atacuri au fost înregistrate și în alte regiuni ale țării vecine. Forțele aeriene ucrainene au declarat că au doborât 65 de drone, iar alte 28 nu și-au atins țintele, din cele 100 lansate de armata rusă.

Între timp, peste tot în Europa, există semne ale unui continent care se pregătește pentru inimaginabil. Lituania plănuiește să amplaseze mine pe podurile sale către Rusia, gata să le detoneze dacă tancurile Kremlinului ar încerca să le traverseze. În apropierea Mării Baltice, nave NATO vânează așa-numita „flotă din umbră” a Rusiei, suspectată că tăie cablurile subacvatice, relatează NBC News. 

UPDATE Rusia va acorda Transnistriei un credit pentru achiziţionarea de gaz din Europa, a declarat liderul de facto al regiunii, Vadim Krasnoselski, într-un interviu acordat postului rus de televiziune Zvezda.

UPDATE NATO a declarat marți că actele de sabotaj comise în cadrul alianței militare în ultimii ani au inclus amenințări de a pune la cale asasinarea unor lideri din industrie, cum ar fi directorul producătorului german de armament Rheinmetall, scrie Reuters.

UPDATE UE analizează un nou regim comercial cu Ucraina, ce ar putea include cote agricole şi mecanisme de protecție, scrie The Kyiv Independent.

UPDATE China a cerut marţi SUA şi Rusiei să își "reducă mai mult" arsenalele nucleare ca o condiție prealabilă pentru participarea sa la eventualele discuții asupra dezarmării, așa cum a cerut preşedintele american Donald Trump, relatează AFP.

UPDATE Șoferii din Ucraina au început să fie sancționați pentru circulație în timpul minutului zilnic de reculegere. Poliția a raportat că, în Rivne, un bărbat a fost amendat în această dimineață pentru ignorarea semnalului unui agent de circulație și continuarea deplasării. Bărbatul a declarat că se grăbea, potrivit presei din țara vecină.

UPDATE UE propune interzicerea furnizării de console PlayStation și Xbox către Rusia, în cadrul unui nou pachet de sancțiuni care este planificat să fie adoptat la 22 februarie, înainte de împlinirea a trei ani de la invazia pe scară largă a Ucrainei, scrie BBC. „Ne uităm cu adevărat la tot felul de lucruri care ajută Rusia să ducă acest război, pentru a le pune pe lista de sancțiuni”, a declarat șeful diplomației europene, Kaja Kallas, citată de Financial Times. „Chiar și consolele de jocuri video, pentru că este evident că așa operează dronele”. Marii producători de console Microsoft, Sony și Nintendo au oprit vânzările în Rusia la scurt timp după începerea invaziei ruse în martie 2022, notează G4media.

UPDATE Tiraspolul n-a dat un răspuns la oferta Chișinăului privind gazul venit din Vest. Președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, a subliniat că orice măsură luată de Guvernul Republicii Moldova are scopul de a proteja cetățenii și de a menține pacea în țară și că autoritățile constituționale de la Chișinău nu vor permite alimentarea regimului separatist din regiunea transnistreană, transmite IPN.

UPDATE Armata rusă a revendicat marţi cucerirea localității Dvoricina, în regiunea Harkov (nord-est), o nouă înaintare a forțelor ruse ruse pe malul vestic al râului Oskil şi care ilustrează dificultățile Kievului în a contracara trupele inamice, informează AFP, potrivit Agerpres.

UPDATE Coaliția de guvernare tripartită a premierului slovac Robert Fico a pierdut majoritatea în parlament, după ce doi deputați ai formațiunii social-democrate Hlas (Vocea) au fost excluși din acest partid. Robert Fico, un politician social-democrat, dar apropiat de premierul ungar Viktor Orban prin poziţiile sale conservatoare criticate de Bruxelles şi prin refuzul său de a susţine Ucraina în războiul cu Rusia, se află din octombrie 2023 la conducerea unui guvern de coaliție după ce partidul său Smer-SD a câştigat alegerile legislative. Din această coaliţie mai fac parte formaţiunea Hlas (Vocea), un partid moderat de stânga scindat din Smer-SD, şi formaţiunea naţionalistă Partidul Naţional Slovac (SNS), relatează EFE, potrivit Agerpres.

UPDATE Situația în direcția Pokrovsk rămâne destul de dificilă: sub acoperirea ceții, rușii încearcă în mod constant să atace pozițiile ucrainene, a declarat comandantul plutonului UAV al Batalionului 2 al Brigăzii 68 Jaeger, relatează „Armiya Inform”, citat de Ukrainska Pravda. Potrivit oficialului militar, rușii au mai puțin echipament în ultima vreme. În zona de responsabilitate a Brigăzii 68, forțele ruse înaintează exclusiv în grupuri mici de infanterie, dar există un număr foarte mare de rezerve de infanterie, precum și drone. Au existat cazuri în care 30 de drone FPV au zburat într-o singură poziție. În același timp, pe parcursul unei săptămâni, forțele Brigăzii 68 au distrus aproximativ 150 de ocupanți și 280 de unități de arme și echipamente, potrivit G4media.

UPDATE Conducerea SUA, în frunte cu președintele Joe Biden, dorea să îl elimine pe președintele rus Vladimir Putin, a susținut jurnalistul american Tucker Carlson în timpul unui interviu cu jurnalistul și comentatorul politic Matt Taibbi, dar nu a oferit dovezi, notează The Moscow Times și Politico.

UPDATE Germania continuă să importe cantități semnificative de gaz natural lichefiat (GNL) rusesc prin intermediul altor state membre ale Uniunii Europene, în pofida refuzului Berlinului de a accepta transporturi directe din Rusia, conform unui raport prezentat de Financial Times.

UPDATE Franţa ia în considerare posibilitatea de a trimite trupe în Groenlanda, dacă Danemarca îi va cere ajutorul, lucru pe care ţara nord-europeană nu l-a făcut până acum, dar, în acelaşi timp, exclude posibilitatea ca Statele Unite să invadeze această insulă din Arctica, pe care preşedintele american Donald Trump o consideră strategică pentru ţara sa, informează marţi EFE, citată de Agerpres.

UPDATE Președintele Volodimir Zelenski a criticat pe 25 ianuarie decizia Ucrainei de a renunța la armele sale nucleare în anii 1990 fără a primi în schimb garanții puternice de securitate, notează The Kyiv Independent. "A fost necesar să se schimbe (arme nucleare) cu garanții reale de securitate, iar la acea vreme, asta era doar NATO. Și, să fiu sincer, astăzi, este doar NATO", a spus Zelenski. 

UPDATE În noaptea de 28 ianuarie 2025, Forțele Armate Ruse au lansat un atac cu drone Shahed asupra mai multor regiuni din Ucraina, provocând distrugeri semnificative. În regiunea Kiev, un muzeu de mașini de epocă, care făcea parte din colecția fostului președinte pro-rus Viktor Ianukovici, a fost grav avariat, potrivit Meduza.io.

UPDATE Poliția suedeză a anunțat că a arestat un bărbat care a încercat marți dimineață să forțeze intrarea în ambasada Federației Ruse la Stockholm la bordul unei mașini, informează agenția Reuters, citată de Agerpres. 

UPDATE Cancelarul german Olaf Scholz a declarat că el și premierul danez vor continua marți discuțiile privind securitatea în Marea Baltică la Berlin și a subliniat un incident recent în regiune ca un semn al amenințării permanente reprezentate de Rusia. „Chiar ieri a apărut un alt raport că un alt cablu submarin a fost avariat. Aceasta arată amenințarea reprezentată de flota rusească din umbră” – a spus Scholz înainte de întâlnirea cu Mette Frederiksen, scrie Rador.

UPDATE O serie de proiecte de asistenţă au fost suspendate brusc în Ucraina în plin război cu Rusia, în urma înghețării ajutorului extern din partea Statelor Unite, printre acestea numărându-se proiecte de sprijin pentru veterani, pentru mass-media locală şi pentru sectorul medical, relatează luni AFP, citând surse concordante, transmite Agerpres.

UPDATE Imaginile din satelit confirmă că Rusia îşi retrage echipamentele militare din portul sirian Tartus. Fotografiile de înaltă rezoluție arată echipamentele încărcate pe navele Sparta şi Sparta II. Toate aceste echipamente vor fi probabil trimise fie în Libia, fie în Federaţia Rusă, arată MilitaryNewsUA, scrie Mediafax.

UPDATE Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că rigorile celor aproape trei ani de război nu au permis modificări ale regulilor de mobilizare, deoarece dacă soldații ar pleca în masă acasă, președintele rus Vladimir Putin „ne va ucide pe toți”, relatează Reuters.

UPDATE Guvernul rus a aprobat noi măsuri pentru a eficientiza procesul de recrutare, facilitând recrutarea tinerilor în Forțele Armate, inclusiv a celor care s-au sustras anterior serviciului militar, conform Kiev Independent.

UPDATE Un atac aerian rusesc nocturn a rănit patru persoane, a incendiat o afacere privată și a avariat mai multe case în Harkiv, un oraș care a fost sub focul Rusiei de la începutul războiului, au declarat marți oficiali ucraineni, scrie Reuters.

UPDATE Dmitri Medvedev, prieten apropiat al lui Putin, l-a batjocorit pe președintele american spunând că „Donald Trump a încercat să încurce întreaga lume. Dar nu poate prosti Rusia!” cu strategia lui, notează Ziare.com.

UPDATE Ministrul român de Externe a subliniat, la Bruxelles, unde a participat la Consiliul Afaceri Externe (CAE), că orice discuție despre pace trebuie să implice atât Kievul, cât și vecinii acestuia care participă la eforturile de sprijinire a Ucrainei, potrivit unui comunicat al MAE-ului de la București. Emil Hurezeanu a reafirmat sprijinul României pentru o pace justă și durabilă în Ucraina și  pentru parcursul european al Ucrainei și al Republicii Moldova.

UPDATE Autoritățile din Republica Moldova evaluează un plan pentru reintegrarea regiunii separatiste Transnistria, însă punerea în aplicare a acestuia ar necesita resurse financiare semnificative, pe care țara nu le poate acoperi. Totodată, planul ar implica înlocuirea actualei misiuni de menținere a păcii din stânga Nistrului cu una civilă, coordonată de ONU sau UE, a afirmat președintele Parlamentului, Igor Grosu.

UPDATE Ucraina riscă să dispară ca stat, spune șeful serviciilor de informații ucrainene, Kirill Budanov. Într-o discuție în spatele ușilor închise în parlamentul ucrainean, Budanov a spus că dacă negocierile de pace nu încep până în vară, vor începe procese periculoase pentru existența Ucrainei. După declarația lui Budanov s-a lăsat tăcerea printre deputații ucraineni, scrie Ukrainska Pravda.

UPDATE Moscova și Kievul au trimis la închisoare sute de persoane pentru comiterea unor acte de sabotaj sau de spionaj în profitul taberei adverse de la începutul invaziei ruse în februarie 2022. Potrivit unui comunicat al biroului procurorului general ucrainean, o sentință cu 11 ani de închisoare a fost pronunțată în cazul unei femei pentru că a ajutat Rusia și a sprijinit invazia rusă în Ucraina pe rețelele de socializare, scrie Realitatea.

UPDATE Ambasadorul Israelului în Ucraina, Michael Brodski, a declarat că, în prezent, nu se pune problema transferării către Ucraina a armamentului rusesc capturat în Liban. Într-un interviu acordat pentru „Radio Svoboda”, el a subliniat că Israelul sprijină Ucraina și condamnă agresiunea rusă. Cu toate acestea, nu se discută despre sprijin militar pentru Ucraina. „Principalul motiv este dorința de a nu perturba contactele noastre cu Rusia, precum și evitarea expunerii securității noastre la riscuri, deoarece înțelegem că acest lucru ar putea avea consecințe foarte grave pentru securitatea Israelului”, a explicat ambasadorul, potrivit Unian.

UPDATE Un nou manual școlar, care face o paralelă între războiul din Ucraina şi lupta sovieticilor contra naziștilor şi în care se afirmă că Rusia s-a considerat "forțată" să-şi trimită trupele împotriva Ucrainei, a fost prezentat luni la Moscova, relatează Reuters, conform Agerpres.

UPDATE Șapte case private au fost avariate, după ce fragmente dintr-o dronă au căzut într-un sat de lângă oraşul Belgorod - anunţă guvernatorul oraşului. O dronă de tip avion a fost doborâtă deasupra regiunii Belgorod, a informat guvernatorul regiunii Belgorod, Viaceslav Gladkov. Potrivit primelor informații, nu s-au înregistrat victime. În urma căderii resturilor de dronă în satul Nikolskoe, geamurile imobilelor au fost distruse, iar acoperișurile a șapte case private au fost avariate, a precizat Gladkov, potrivit Știripesurse.

UPDATE Vadim Krasnoselski, pretinsul lider al regiunii transnistrene, a refuzat ajutorul oferit de Ucraina în contextul crizei energetice din stânga Nistrului, motivul fiind cărbunele propus de țara vecină care „nu este potrivit pentru Centrala termoelectrică de la Cuciurgan”, dar așteaptă ajutorul venit de la Uniunea Europeană în valoare de 30 de milioane de euro pentru achiziționarea de gaz.

UPDATE Rafinăria de petrol Riazan din Rusia şi-a suspendat activitatea din cauza daunelor provocate de atacurile ucrainene cu drone, a raportat Reuters la 27 ianuarie, citând două surse din industrie. Ucraina a confirmat că a lovit uzina într-un atac nocturn cu drone pe 24 ianuarie. Facilitățile de depozitare a petrolului au luat foc în timpul atacului, au declarat sursele pentru Reuters. Atacul a deteriorat o cale ferată de încărcare şi o unitate de hidroeater, care îndepărtează impuritățile din produsele rafinate, potrivit Mediafax.

UPDATE În urma unui atac nocturn al forţelor ruseşti în Uman, regiunea Cerkasî, un obiectiv de infrastructură a fost avariat, iar echipele de intervenție lucrează pentru restabilirea furnizării cu energie electrică. Autorităţile locale au confirmat că, deşi atacul a provocat daune, nu s-au înregistrat victime, iar serviciile de utilități publice sunt mobilizate pentru a restabili aprovizionarea cu apă, căldură şi electricitate, scrie Mediafax.

UPDATE Rusia a pierdut 833.000 de militari în Ucraina de la începutul invaziei sale pe scară largă din 24 februarie 2022, a informat pe 28 ianuarie Statul Major al Forţelor Armate ale Ucrainei. Acest număr include 1.380 de victime suferite de forţele ruse doar în ultima zi. Potrivit raportului, Rusia a pierdut, de asemenea, 9.876 de tancuri, 20.573 de vehicule blindate de luptă, 35.269 de vehicule şi rezervoare de combustibil, 22.366 de sisteme de artilerie, 1.263 de sisteme de lansare multiplă de rachete, 1.050 de sisteme de apărare aeriană, 369 de avioane, 331 de elicoptere, 392 de elicoptere, şi bărci şi un submarin, scrie Mediafax.

UPDATE Navă bulgară suspectată că a întrerupt în mod deliberat cablul care leagă Letonia și insula suedeză Gotland a fost reținută duminică de Garda de Coastă suedeză, a anunțat luni proprietarul vasului, relatează AFP.

UPDATE Forţele Navale Bulgare sunt pregătite pentru acţiuni de neutralizare a minelor, cu scopul de a asigura navigația sigură în apele teritoriale bulgare, informează Ministerul Apărării de la Sofia. Ca parte a acestei activităţi, de la începutul conflictului militar dintre Rusia şi Ucraina, elicopterele bazei aeriene navale Ceaika efectuează zboruri regulate, zi şi noapte, incluzând supravegherea pentru detectarea minelor şi monitorizarea apelor Mării Negre pentru eventuale poluări.

UPDATE Preşedintele Volodimir Zelenski a avut întâlniri separate cu preşedintele francez Emmanuel Macron, precum şi cu preşedintele Consiliului European Antonio Costa, pe 27 ianuarie, la Cracovia, Polonia, pe fondul unei vizite pentru comemorarea Zilei de Comemorare a Holocaustului.

/VIDEO/ Craterele din asfalt lovesc în buzunare: Șoferii au cheltuit mii de lei la vulcanizări, din cauza gropilor
/VIDEO/ Craterele din asfalt lovesc în buzunare: Șoferii au cheltuit mii de lei la vulcanizări, din cauza gropilor
/PROMO/ Ministrul Vladimir Bolea, invitat la „Cutia Neagră”. Discutăm și despre grațierea cu semne de întrebare - de la 20:00, la TV8
/PROMO/ Ministrul Vladimir Bolea, invitat la „Cutia Neagră”. Discutăm și despre grațierea cu semne de întrebare - de la 20:00, la TV8
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1463: Greșeala Rusiei și principiul Micawber. Zelenski îl alertează pe Trump, iar Putin amenință nuclear
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1463: Greșeala Rusiei și principiul Micawber. Zelenski îl alertează pe Trump, iar Putin amenință nuclear
/VIDEO/ Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ion Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?
/VIDEO/ Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ion Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?
/VIDEO/ 1,8 miliarde lei pentru drumuri în 2026: Guvernul promite reparații la 200 km de șosele și 8 poduri noi
/VIDEO/ 1,8 miliarde lei pentru drumuri în 2026: Guvernul promite reparații la 200 km de șosele și 8 poduri noi

externe

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1464: Noapte de foc, scenariu atomic și „niciun termen limită”. Zelenski cere o întâlnire cu Putin

26 februarie 2026, ora 15:21

Rusia a lansat un nou atac aerian de amploare asupra Ucrainei în noaptea de miercuri spre joi, 26 februarie, folosind drone, rachete balistice și rachete de croazieră. Mai multe regiuni, printre care capitala Kiev, Harkov sau Zaporojie au fost ținta atacurilor rusești. Cele mai multe victime s-au înregistrat la Harkiv – 16, inclusiv doi copii. De asemenea, au fost avariate mai multe clădiri rezidențiale și case particulare. La Kiev, a fost avariat un bloc de locuințe cu două etaje, a anunțat primarul orașului, Vitali Kliciko.

Institutul american pentru Studiul Războiului (ISW) a declarat într-un raport că Kremlinul ar putea provoca un incident nuclear în Ucraina, într-o tentativă de a devia atenția de la lipsa progreselor pe câmpul de luptă. Rusia nu are „niciun termen limită” pentru încheierea conflictului din Ucraina, a declarat joi ministrul rus de externe, Serghei Lavrov. Între timp, la Geneva au loc noi discuții cu privire la războiul din Ucraina. Însă este vorba doar de o întâlnire bilaterală între delegațiile Washingtonului și Kievului. 

UPDATE O convorbire telefonică purtată miercuri între președintele american Donald Trump și președintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost descrisă de trei surse citate de Axios drept „foarte prietenoasă și pozitivă”. Discuția are loc într-un moment cheie pentru negocierile de pace, liderul de la Casa Albă reiterându-și dorința ca războiul să se încheie cât mai rapid. Potrivit surselor, Zelenski i-a mulțumit lui Trump pentru sprijinul acordat Ucrainei și a afirmat că doar liderul american îl poate convinge pe președintele rus Vladimir Putin să oprească conflictul. Trump a răspuns că războiul durează de prea mult timp și că și-ar dori o încheiere chiar într-o lună. Casa Albă nu a comentat oficial informațiile, scrie Mediafax.

UPDATE Rusia nu are „niciun termen limită” pentru încheierea conflictului din Ucraina, a declarat joi ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, înaintea unei alte întâlniri între reprezentanții ucraineni și americani, așteptată la Geneva, pentru a pregăti discuții trilaterale suplimentare cu Rusia, scrie Mediafax. „Ne-ați auzit spunând ceva despre termene limită? (…) Nu avem termene limită, avem doar sarcini (…). Le îndeplinim”, a spus Lavrov, citat de agenția de știri de stat TASS. Negociatorii ucraineni și ruși au călătorit joi la Geneva pentru întâlniri separate cu trimisii SUA Steve Witkoff și Jared Kushner, potrivit Le Figaro.

UPDATE Imagini ale resturilor rămase după lovituri ale Rusiei asupra Ucrainei constituie indicii puternice că Moscova a folosit o rachetă de croazieră a cărei dezvoltare l-a determinat pe preşedintele american Donald Trump să nu reînnoiască tratatul nuclear cunoscut ca New START, consemnează joi Reuters.

UPDATE Nouă moldoveni vor rămâne fără cetățenia Republicii Moldova după ce ar fi săvârșit fapte grave contra intereselor țării. Ieri, șefa statului a semnat un decret în acest sens. Este vorba despre persoane care dețin diferite funcții în cadrul așa-numitelor entități neconstituționale din regiunea transnistreană. Două dintre acestea ar fi luptat de partea separatiștilor în războiul de pe Nistru din anul 1992. Unul este născut în Federația Rusă, iar ceilalți opt sunt din Moldova. Procedura de retragere a cetățeniei a fost inițiată de Agenția Servicii Publice, la sesizarea Serviciului de Informații și Securitate. Într-un comunicat al Președinției se spune că aceștia ar fi comis fapte în interesul unui stat străin care încalcă neutralitatea țării noastre și desfășoară un război de agresiune împotriva statului vecin Ucraina. Ani la rând, așa-numitele autorități de la Tiraspol și-au arătat afilierea față de politicile proruse, asta deși rușii nu au investit niciun leu în dezvoltarea regiunii.

UPDATE „Kremlinul ar putea planifica să dea vina pe Ucraina pentru un incident radiologic generat de Rusia în Ucraina”, a declarat think tank-ul american ISW, afirmând că Moscova vede acest lucru ca pe un instrument „pentru a convinge Occidentul să abandoneze Ucraina sau ca pe o nouă încercare de a frânge voința ucrainenilor de a continua să reziste”. „Rusia ar putea provoca intenționat sau neintenționat un incident și apoi ar putea acuza Ucraina că a folosit o armă nucleară sau radiologică”, se arată în raport.

UPDATE Franța a ripostat joi la ceea ce a numit acuzații nefondate ale Rusiei potrivit cărora Ucraina ar urmări obținerea unei arme nucleare sau a unei bombe „murdare” cu ajutorul Londrei sau al Parisului, calificând afirmațiile drept cel mai recent exemplu de dezinformare rusească. Într-o declarație publicată la împlinirea a patru ani de la începutul războiului, serviciul rus de informații externe SVR a afirmat că Marea Britanie și Franța cred că Ucraina ar putea obține condiții mai favorabile dacă ar deține „o bombă nucleară sau cel puțin o așa-numită «bombă murdară»”. SVR nu a prezentat dovezi documentare care să susțină această afirmație, scrie Rador.

UPDATE Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că Rustem Umierov, șeful delegației ucrainene de negociere, va purta astăzi discuții cu echipa americană la Geneva. El a făcut acest anunț într-o conversație pe WhatsApp cu reporterii, notează Sky News. Potrivit sursei citate, Zelenski a afirmat că discuțiile dintre cele două echipe se vor concentra pe un „pachet de prosperitate” și cooperare economică.

UPDATE Polonia îşi va creşte anul acesta cheltuielile pentru apărare la 4,8% din Produsul Intern Brut, a declarat joi ministrul de externe, Radoslaw Sikorski, într-un discurs politic în parlamentul de la Varşovia, informează dpa, conform Agerpres.

UPDATE Şeful Direcției Comunicare din cadrul Forțele Aeriene ale Ucrainei, Iuri Ihnat, a declarat că, în timpul atacului rusesc din noaptea de miercuri spre joi, apărarea antiaeriană a ţării a distrus toate rachetele de croazieră și rachetele aer-sol Kh-101 și Kh-59 lansate de armata Rusiei. Potrivit acestuia, bombardarea orașelor și a infrastructurii critice ucrainene a devenit o practică recurentă. Acesta este deja al șaptelea atac de amploare de la începutul lunii. Ihnat a subliniat că intensitatea loviturilor din februarie este de două ori mai mare decât în decembrie și ianuarie. În cadrul ultimului val de lovituri, au fost înregistrate 459 de mijloace de atac aerian. Totodată, sistemele de apărare antiaeriană au obținut un rezultat de 100% în interceptarea rachetelor de croazieră Kh-101 și a rachetelor aer-sol Kh-59 – potrivit lui Ihnat. Oficialul a adăugat că experiența acumulată de Ucraina în doborârea rachetelor și dronelor rusești reprezintă o expertiză valoroasă pentru partenerii occidentali, notează Rador.

UPDATE Au contraatacat și ucrainenii. Forțele Speciale ale armatei au reușit să distrugă un lansator de rachete S-400 și un sistem Panțir în Crimeea ocupată ilegal de Rusia. Cele două sisteme de armament se numără printre cel mai redutabile din arsenalul antiaerian al armatei ruse.

UPDATE Primarul Vitalii Kliciko a anunțat pagube în trei districte ale orașului: Darnytskyi, Holosiivskii și Pecherskii. În districtul Darnytskyi, resturile căzute au provocat o undă de șoc care a avariat ferestrele și ușile unui apartament situat la primul etaj al unei clădiri cu nouă etaje. În Holosiivskyi, garajele au luat foc, iar în Pecerskii o casă privată a fost cuprinsă de flăcări. Toate incendiile au fost stinse, iar autoritățile nu au raportat victime în capitală.

UPDATE Orașul Harkov a fost atacat cu 17 drone și două rachete, fiind înregistrate pagube în patru districte. În Kyivskyi și Shevchenkivskyi au fost avariate blocuri de locuințe și case private, liniile electrice aeriene au fost distruse, iar o conductă de gaz a fost avariată. În Saltivskyi, o casă privată a fost distrusă, iar în Slobidskyi o altă locuință a fost complet distrusă, izbucnind un incendiu. Un atac a lovit inclusiv Parcul Central al orașului. Autoritățile locale au anunțat că nouă persoane au fost rănite în Harkov. Incluzând victimele bombardamentelor din satul Rai-Olenivka, numărul total al răniților a ajuns la 14, printre care și un copil.

UPDATE În Krivoi Rog au fost avariate un bloc de cinci etaje, o unitate de pompieri și un automobil, iar două persoane au fost rănite, a declarat șeful administrației militare regionale Dnepropetrovsk. La Zaporojie, o persoană a fost rănită, iar într-un bloc de locuințe au ars apartamentele de la etajele 7 și 8.

UPDATE Potrivit Forțele Aeriene Ucrainene, un număr mare de drone au fost detectate deasupra teritoriului ucrainean imediat după ora 01:00. La ora 03:52, Rusia a lansat inclusiv rachete balistice spre capitala Kiev și spre orașul Harkov. În cursul nopții, bombardiere strategice Tu-95MS și Tu-160 au decolat pentru a lansa rachete de croazieră. Până la ora 05:25, rachetele au intrat în spațiul aerian ucrainean, având ca principală direcție capitala, scrie KievPost.com.

/VIDEO/ „Îngrozitor arată drumurile care s-au făcut de ceva timp”: Premierul anunță reparații la traseul Chișinău-Leușeni
/VIDEO/ „Îngrozitor arată drumurile care s-au făcut de ceva timp”: Premierul anunță reparații la traseul Chișinău-Leușeni
/PROMO/ Ministrul Vladimir Bolea, invitat la „Cutia Neagră”. Discutăm și despre grațierea cu semne de întrebare - de la 20:00, la TV8
/PROMO/ Ministrul Vladimir Bolea, invitat la „Cutia Neagră”. Discutăm și despre grațierea cu semne de întrebare - de la 20:00, la TV8
/VIDEO/ Indexare mai mică la pensii în 2026: Premierul explică de ce creșterea se va simți mai clar
/VIDEO/ Indexare mai mică la pensii în 2026: Premierul explică de ce creșterea se va simți mai clar
/VIDEO/ Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ion Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?
/VIDEO/ Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ion Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?
Vom schimba sau nu ora în Moldova? Guvernul a anulat regula sovietică
Vom schimba sau nu ora în Moldova? Guvernul a anulat regula sovietică

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktokCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.