Igor Grosu cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară în perioada 29 – 30 ianuarie 2025. Potrivit cererii, deputații ar urma să aprobe în regim de urgență inițiative legislative privind „consolidarea arhitecturii instituționale a organelor responsabile de combatere a corupției și a criminalității organizate”.
Proiectul ordinii de zi pentru sesiunea extraordinară a Parlamentului urmează a fi aprobat mâine de Biroul permanent.
Președintele PSRM, Igor Dodon, a criticat decizia, subliniind că „PAS convoacă o sesiune extraordinară a Parlamentului nu pentru a oferi ajutor populației și agenților economici, ci pentru a introduce noi măsuri represive”.
Potrivit Regulamentului Parlamentului, în cazul în care Parlamentul nu se află în sesiune ordinară, acesta se poate întruni în sesiuni extraordinare sau speciale, la cererea preşedintelui Republicii Moldova, a preşedintelui Parlamentului sau a unei treimi din deputaţi.

TV8.md amintește că după ultima ședință secretă a Consiliului Suprem de Securitate, Ministerul Justiției urma să vină cu propuneri de reorganizare a instituțiilor de drept responsabile de combaterea corupției politice. Autoritățile nu au confirmat, dar nici nu infirmat informația apărută în spațiul public precum că Procuratura Anticorupție și PCCOCS ar putea fi reorganizate prin lichidare.
Ulterior, Maia Sandu a declarat la o emisiune de la TVR Moldova că ministerul de resort ar urma să vină cu o propunere privind crearea unei noi structuri a instituțiilor de drept responsabile de combaterea corupției politice.
„Avem instituții, ele lucrează, dar lucrează fiecare insular și nu avem uneori o înțelegere a tabloului. Prin urmare, eforturile fiecăruia în parte sunt prea mici în raport cu nevoile de a combate corupția. E clar că este nevoie de consolidare, este nevoie de curățare și vettingul vine să curețe”, a declarat președinta.





















