Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1700: Alertă în spațiu, morți la Kiev și scopul lui Trump. Germania dezvăluie planurile lui Putin

„Adaos la pensie” pentru vot: O femeie din Drochia și alta din Hîncești, judecate pentru corupere electorală

justiție
29 ianuarie 2025, ora 14:40

Două femei din Drochia și Hîncești au ajuns pe banca acuzaților pentru corupere electorală. Potrivit Procuraturii Generale, una din ele ar fi promis unor cetățeni adaos la pensie în schimbul votării unui anumit candidat la prezidențialele și referendumul din toamnă.

În primul caz, o femeie de 44 de ani din Drochia, le-ar fi promis alegătorilor câte 1.000 de lei lunar adaos la pensie în cazul care ar fi votat pentru un anumit candidat. Astfel, ar fi transmis personal peste 4.400 de lei unei familii, context în care a și fost reținută și plasată în arest, după care a fost eliberată sub control judiciar la solicitarea avocatului.

Al doilea caz a avut loc în Hîncești, cu implicarea unei femei de 61 de ani simpatizantă a Blocului „Victorie” a fugarului Ilan Șor. Învinuita ar fi fost responsabilă de colectarea datelor din buletinele de identitate ale persoanelor pentru a li se transfera ulterior bani prin aplicația mobilă PSB a băncii „Промсвязьбанк” din Rusia.

Conform acuzării, la 17 octombrie 2024, pe contul unei votante a fost deschis un cont bancar la instituția rusească, iar pe contul i-au fost transferate 2.500 de ruble rusești, cu notificarea prin SMS că-și poate ridica banii.

Suspecta a fost plasată în arest, iar apoi a fost cercetată sub control judiciar. 

Potrivit Codului penal, învinuitele riscă să fie pedepsite cu amendă de până la 57.500 lei sau închisoare de până la 5 ani.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Căutări încheiate tragic la Glodeni: Bărbatul dispărut a fost găsit mort
Căutări încheiate tragic la Glodeni: Bărbatul dispărut a fost găsit mort
/VIDEO/ O nouă hartă a Moldovei, multe întrebări: Ce se schimbă după reforma APL, la „Alo, TV8”
/VIDEO/ O nouă hartă a Moldovei, multe întrebări: Ce se schimbă după reforma APL, la „Alo, TV8”
/VIDEO/ Se iubesc, dar nu se mai doresc: De ce dispare atracția sexuală în cuplu și cum poate reveni
/VIDEO/ Se iubesc, dar nu se mai doresc: De ce dispare atracția sexuală în cuplu și cum poate reveni
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
/EXCLUSIV/ Credite mai scumpe, depozite mai atractive: Cu cât ar putea crește dobânzile la băncile din Moldova
/EXCLUSIV/ Credite mai scumpe, depozite mai atractive: Cu cât ar putea crește dobânzile la băncile din Moldova

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente