Neymar, revenit la FC Santos, a anunţat, într-un videoclip, că va purta emblematicul număr 10 al lui Pele. În primii săi ani cu Santos, Neymar a purtat tricoul cu numărul 11, scrie ziare.com.
„Rege Pele, dorinţa ta este porunca mea. Tronul şi coroana vor fi întotdeauna ale tale. Pentru că tu eşti etern. Dar numărul 10... Va fi o onoare să port tricoul sacru care înseamnă atât de mult pentru Santos şi pentru lume. Promit să fac tot ce pot pentru a continua să-ţi onorez legenda, Rege”, spune brazilianul.
Starul brazilian, care s-a despărţit luni de Al-Hilal, şi-a anunţat revenirea la Santos- joi.
Astfel, după aproape 12 ani, cel care a fost vedeta echipei Santos între 2009 şi 2013, marcând 134 de goluri în 220 de meciuri, îşi face revenirea. O revenire primită cu mare bucurie de numeroşi fani dornici să-l vadă îmbrăcând din nou tricoul alb-negru.