Luni e laie, marți e bălaie! După ce luni a scandalizat opinia publică, spunând că USAID ar finanța criminali din Republica Moldova, astăzi, fostul premier Ion Chicu, schimbă macazul și adresează mulțumiri poporului american și USAID pentru sutele de proiecte umanitare implementate pe teritoriul țării noastre.
„Ambasada SUA în Republica Moldova nu vrea să vină nici cu o clarificare sau declarație după afirmația lui Musk că USAID e grupare criminală? USAID finanțează criminali în țara noastră - asta este cert”, este mesajul scris de Ion Chicu luni, 3 februarie, pe pagina sa de Facebook.
Astăzi, ex-premierul a schimbat retorica și a dresat un mesaj video în care își exprimă recunoștința față de USAID pentru proiectele numeroase implementate pentru poporul Republicii Moldova.
„Pe fonul scandalului legat de activitatea USAID, consider că ține de bunul nostru simț să exprimăm mulțumiri poporului american pentru sutele de proiecte umanitare implementate pe teritoriul țării noastre. Există o sumedenie de proiecte finanțate din banii poporului american, care au fost și sunt de real suport pentru zeci și sute de mii de moldoveni în satele și orașele noastre.
Mulțumim poporului american pentru ajutoarele acordate”, a menționat azi Ion Chicu.
Totuși, la finalul mesajului, Ion Chicu a readus în discuție presupusa activitate subversivă a colaboratorilor USAID, menționând că așteaptă rezultatele anchetei desfășurate de instituțiile SUA.