Preşedintele Donald Trump a declarat într-o conferinţă de presă comună cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, că doreşte ca SUA să devină proprietar al Fâşiei Gaza şi să o reamenajeze după ce palestinienii vor fi relocaţi în altă parte. Propunerea a stârnit confuzie și critici dure din partea activiștilor pentru drepturile omului și politicienilor, iar Hamas a venit cu o reacție negativă.
Între timp, Secretarul de stat american Marco Rubio a promis miercuri că SUA vor face Gaza „frumoasă din nou”, iar Trump a declarat că merită Premiul Nobel pentru pace.
UPDATE Arabia Saudită a anunțat că nu va stabili relații cu Israel fără crearea unui stat palestinian, contrazicându-l astfel pe președintele american Donald Trump, care susținea că autoritățile de la Riad nu au pus această condiție când a spus că SUA vrea să preia Fâșia Gaza, relatează Reuters, citat de HotNews. Arabia Saudită respinge orice tentativă de a-i strămuta pe palestinieni de pe pământul lor, a declarat ministrul saudit al afacerilor externe miercuri, menționând că poziția Riadului în ceea ce îi privește pe palestinieni nu este negociabilă.
UPDATE Fâşia Gaza aparţine palestinienilor şi expulzarea lor ar fi inacceptabilă şi contrară dreptului internaţional, a declarat miercuri şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock, ca reacţie la afirmaţiile de marţi ale preşedintelui american Donald Trump, transmite Digi24. „Aceasta ar duce de asemenea la o nouă suferinţă şi o nouă ură", a spus Baerbock, adăugând că „nu trebuie să existe o soluţie peste capetele palestinienilor". La rândul său, preşedintele german Frank-Walter Steinmeier şi-a exprimat miercuri scepticismul cu privire la planurile lui Donald Trump privind mutarea palestinienilor din Gaza. „Aud doar îngrijorări aici, în regiune", a spus Steinmeier în timpul întrevederii sale la Amman cu regele Iordaniei, Abdullah al II-lea.
UPDATE Ministrul egiptean de externe, Badr Abdelaty, a subliniat miercuri în discuții cu prim-ministrul Autorității Naționale Palestiniene (ANP), Mohamed Mustafa, aflat în vizită la Cairo, importanța reconstrucției Fâșiei Gaza, dar „fără ca palestinienii să abandoneze” enclava palestiniană, transmite EFE, citat de Agerpres.
UPDATE China şi-a exprimat miercuri opoziţia faţă de propunerea preşedintelui american Donald Trump de a-i expulza pe palestinieni din Fâşia Gaza şi a reiterat apărarea soluţiei cu două state în problema israeliano-palestiniană, transmite Digi24. „Ne opunem strămutării forţate a locuitorilor din Fâşia Gaza. China speră că toate părţile vor accepta încetarea focului şi vor reveni la o soluţie politică bazată pe două state", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Lin Jian, într-o conferinţă de presă.
UPDATE Secretarul de stat american Marco Rubio a promis miercuri că SUA vor face Gaza „frumoasă din nou”, transmite Agerpres. „Așa cum a spus POTUS (președintele SUA - n.r.), Statele Unite sunt pregătite să conducă și să facă Gaza frumoasă din nou. Ceea ce căutăm este o pace durabilă în regiune pentru toate popoarele”, a transmis pe platforma X Marco Rubio, care se află într-un turneu în America Centrală.
UPDATE Preşedintele american Donald Trump şi-a reluat marţi campania din primul mandat de „presiune maximă” asupra Iranului, care include eforturi de a reduce exporturile sale de petrol la zero pentru a opri Teheranul să obţină o armă nucleară, relatează Reuters, citat de News.ro. „Cu mine, este foarte simplu: Iranul nu poate avea o armă nucleară”, a spus Trump. Întrebat cât de aproape este Teheranul de o armă, Trump a răspuns: „Sunt prea aproape”.
UPDATE Preşedintele Donald Trump a declarat marţi că distrugerile războiului din Ucraina au făcut ca oraşele să arate „la fel de rău ca în Gaza, şi chiar mai rău”, dar nu a oferit detalii despre ce fel de pace caută în războiul adus în această ţară de invazia Rusiei din urmă cu aproape trei ani, relatează The Associated Press, citat de News.ro. „Vorbim cu ruşii, vorbim cu conducerea ucraineană”, a spus Trump, fără a oferi detalii.
UPDATE Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat marți că, deși crede că nu i se va acorda niciodată, merită Premiul Nobel pentru Pace, distincție pentru care a fost nominalizat în primul său mandat de președinte (2017-2021), transmite miercuri EFE, citat de Agerpres. „Nu îmi vor da niciodată un Premiu Nobel pentru Pace. Este păcat. Îl merit, dar nu mi-l vor da niciodată”, le-a declarat reporterilor președintele Donald Trump în Biroul Oval înainte de a se întâlni cu premierul israelian Benjamin Netanyahu.
UPDATE Gruparea islamistă palestiniană Hamas a denunțat miercuri propunerile președintelui american Donald Trump, calificându-le drept „rasiste” și în linie cu poziția „extremei drepte israeliene”, relatează AFP și EFE, citate de Agerpres. „Poporul (palestinian) care a rezistat la 15 luni (de război) în fața celei mai puternice mașinării militare și a celei mai criminale armate și care a zădărnicit încercarea de a fi strămutat, va rămâne atașat de pământul său și nu va accepta un astfel de plan, indiferent de costuri”, a reiterat purtătorul de cuvânt al Hamas, citat de EFE, care a făcut apel la comunitatea internațională să respingă declarațiile lui Trump și să sprijine dreptul palestinienilor la autodeterminare în fața ocupației israeliene.
UPDATE Președintele american Donald Trump a declarat marți că ar fi dispus să aibă o întrevedere cu omologul său iranian pentru a încerca să convingă Iranul să renunțe la ceea ce Statele Unite consideră că sunt eforturile Teheranului de a dezvolta o armă nucleară, relatează Reuters, citat de Agerpres.
UPDATE Propunerea președintelui american a stârnit confuzie și critici dure din partea activiștilor pentru drepturile omului și politicienilor, scrie AI Jazeera conform Digi24. Propunerea de a strămuta complet populația palestiniană a fost respinsă ferm de activiști, fiind considerată o încălcare gravă a drepturilor fundamentale și a legii internaționale. Deși Trump susținea deja evacuarea forțată a populației din Gaza, oficialul și-a dus ideea la un nou nivel. Criticii susțin că Donald Trump nu doar că promovează o epurare etnică în Gaza, ci și propune anexarea unui teritoriu prin forță, încălcând astfel Carta Națiunilor Unite. Consiliul pentru Relații Americano-Islamice (CAIR) a respins comentariile lui Trump, afirmând că, dacă președintele SUA vrea într-adevăr pace în regiune, trebuie să lucreze pentru a pune capăt opresiunii palestinienilor. „Gaza aparține poporului palestinian, nu Statelor Unite, iar apelul președintelui Trump de a strămuta palestinienii din țara lor, fie temporar, fie permanent, este un non-început absolut”, a spus Nihad Awad, directorul executiv al CAIR, într-o declarație.
UPDATE Preşedintele Donald Trump a declarat marţi, într-o conferinţă de presă comună cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, că doreşte ca SUA să devină proprietar al Fâşiei Gaza şi să o reamenajeze după ce palestinienii vor fi relocaţi în altă parte, relatează The Associated Press, conform News.ro. SUA vor prelua Fâşia Gaza şi vom face o treabă bună şi cu ea. O vom deţine şi vom fi responsabili pentru dezamorsarea tuturor bombelor periculoase neexplodate şi a altor arme de aici”, a precizat Trump. Oficialul a spus că SUA vor depune, de asemenea, eforturi pentru dezvoltarea economică a zonei după ce va fi curăţată de clădirile distruse. „Văd aducând o mare stabilitate în acea parte a Orientului Mijlociu. Nu vreau să fiu drăguţ, nu vreau să mă dau băiat deştept, dar o Riviera a Orientului Mijlociu ar putea fi atât de magnifică”, a comentat Trump, părând să se lase purtat de instinctele sale de dezvoltator imobiliar.
video: yt/MSNBC