„Nu vom oferi gaz regiunii transnistrene ca să ne producă la rândul său energie electrică”. Declarația a fost făcută de premierul Dorin Recean într-un live pe Facebook în care a răspuns la întrebările cetățenilor. Argumentul prim-ministrului este că din cauza tehnologiilor învechite pe care le utilizează Centrala de la Cuciurgan, schimbul de gaz pe cel de electricitate nu este rentabil.
„Nu vom oferi gaz pentru ca ei să ne producă energie electrică pentru că asta e mult prea scump. Centrala este veche, tehnologia este veche și ineficientă. Dau un exemplu: ca să producem un megawat de energie electrică, în mod normal, cu tehnologiile moderne așa ca în România sau Ungaria, țările UE, utilizăm doar doi megawați de gaze naturale. La MGRES același megawat de electricitate este produs din tocmai trei megawați de gaze naturale. Vedeți care este diferența majoră?”, a subliniat Dorin Recean.
Potrivit premierului, Centrala de Cuciurgan are nevoie de modernizare.
„Nu este economic avantajos să produci lumină la MGRES atâta timp cât gazele naturale erau fără plată și ei nu plăteau, atunci se primea că energia electrică este ieftină. Ceea ce are sens este ca ei să retehnologizeze MGRES ca să poată să treacă la cărbune care este disponibil în regiune, nu antracit dar așa-numitul cărbune de gaz. La prima etapă îl pot amesteca cu antracit, iar la a doua etapă pot folosi cărbune de gaz și prețul energiei electrice să fie mai mic”, a explicat Dorin Recean.
TV8.md amintește că acum două zile, comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, a anunțat un ajutor de 60 de milioane de euro pentru depășirea crizei energetice pe malul stâng. Din acești bani va fi plătit gazul cumpărat de la bursă și livrarea acestuia în regiune până la mijlocul lunii aprilie.
Ajutorul este însă condiționat de europeni, iar Tiraspolul trebuie să respecte câteva cerințe. Printre acestea se numără respectarea drepturilor omului și actualizarea treptată a tarifelor la energie la prețurile de piață pentru consumatorii din regiune. De asemenea, companiile mari, care exportă produse, vor trebui să achite prețurile de piață pentru energie, iar consumatorii industriali cu consum mare de energie vor fi excluși din pachetul de sprijin.