Tania Turtureanu este pe ultima sută de metri în pregătirile pentru concertul solo de la Palatul Național „Nicolae Sulac”, care se va desfășura pe 13 februarie. „Barbar cânta femeia aceia: Iubește-mă”, așa este intitulat spectacolul, care a fost organizat după ce la primul concert al interpretei multă lume nu a reușit să ia bilet ca să ajungă. Despre cum decurg pregătirile, interpreta ne-a povestit în cadrul emisiunii „Iubește viața” de la TV8.
Deși, în octombrie a susținut deja un concert pentru admiratorii săi, acum a decis să adune la un loc mai multă lume, într-o sală mai mare.
„Sunt în pregătiri, am deschis agenta și am rămas profund impresionată că practic nu mai am loc în ea. Am închis-o și am mers să beau o cafea... Același spectacol, doar că diferit și mai amplu, pentru că scena Palatului Național cere asta. Am decis să-l facem destul de rapid, pentru că la primul s-au vândut foarte repede biletele și foarte multă lume nu a reușit să ajungă și atunci am zis că mergem la Palat”, ne-a mărturisit Tania.
Mai mult, interpreta ne-a dezvăluit că cei care își vor lua bilet, vor avea ocazie să asculte în premieră la concert 6-7 melodii, care nu au fost încă lansate:
„În primul spectacol au fost cele 10 piese noi din 2024, iar pe 13 februarie vom cânta 6-7 piese noi, care încă nu au fost lansate. Avem videoclipul „Iubește-mă” în limba franceză, care va fi lansat în cadrul spectacolului. Eu nu scriu piese cu un anumit scop, atunci când prind un mesaj de sus.”
Cât despre albumul pe care a visat să îl lanseze, ne-a spus că a reușit să-l asculte integral abia în luna ianuarie, iar piesele sunt o poveste de dragoste ce renasc una din alta.
„Albumul meu l-am ascultat în ianuarie, nu am avut timp. La început de octombrie mi-am zis că reușesc să scot un album până la sfârșit de noiembrie. Piesele ies una din alta, sunt o poveste cu o istorie de dragoste în care ne venerăm partenerul, după care pasiune în „Aprinde-mă”, după care apare conflictul în „Taci”, „Ce vrei”, „Iubește-mă”. După care „Între Da și Nu” e piesa în care încep să realizez e omul meu sau nu. Și ușor ajung la conștientizare și închei cu „Ce frumos”.































































