Fostul președinte a României, Traian Băsescu, a avut o primă reacție după demisia președintelui Klaus Iohannis. În viziunea fostului lider, decizia de astăzi este „un act de lașitate”, transmite newsweek.
„E obligația președintelui să-și ducă mandatul până la capăt, iar falsificatorii de Constituție care spun că trebuia să plece, la cinci ani, nu vor să citească legea fundamentală cu corectitudine”, a declarat Băsescu.
Fostul președinte și-a argumentat poziția astfel: „Este adevărat că Articolul 83 la aliniatul 1 spune că mandatul președintelui României este de cinci ani și se exercită de la data depunerii jurământului, dar la aliniatul 2, Constituția spune foarte clar: Președintele României se exercită mandatul până la depunerea jurământului de președintele nou ales”, a mai subliniat politicianul.
Totodată, în viziunea lui Băsescu, un preşedinte ştie întotdeauna că este ales cu peste 50% şi îşi termină mandatul cu 5-6% simpatie, pentru că viaţa politică te erodează.
„Dar nu procentele sunt cele care îl obligă pe preşedinte să rămână să-şi ducă mandatul, ci Constituţia îl obligă să rămână să-şi ducă mandatul”, a completat Băsescu. Totuși, „Cel mai simplu lucru este să demisionezi”, a conchis fostul lider de țară.
Legat de viitor, politicianul consideră că în perioada următoare sunt „atâtea lucruri care se transformă în Europa, în NATO, în situația de securitate regională și așa mai departe”.
TV8.md amintește că astăzi, președintele României, Klaus Iohannis, și-a anunțat demisia din funcție în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, iar Ilie Bolojan a preluat interimatul.
Primul șef de partid care a reacționat la anunț a fost președinta USR, Elena Lasconi. Șefa partidului a declarat că decizia „Vine foarte târziu”.






































