Tiraspolul a refuzat oferta UE de 60 de milioane de euro, menită să reducă dependența regiunii transnistrene de șantajul energetic al Rusiei. Premierul Dorin Recean a anunțat că pentru a asigura stânga Nistrului cu gaze naturale, o companie din Ungaria va furniza gaz la frontiera cu Republica Moldova, în baza unui contract cu Moldovagaz. Achiziția va fi plătită de o firmă din Dubai, iar Tiraspolul va achita în avans costurile de tranzit. În schimb, regimul separatist a acceptat să facă pași spre detensionarea relațiilor cu Chișinăul.
Rusia a lansat un nou atac cu drone asupra Kievului în noaptea trecută, la doar câteva ore după ce președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu pentru New York Post că Vladimir Putin și-ar dori încetarea războiului din Ucraina. Planul lui Trump pentru o soluționare rapidă a conflictului în Ucraina trebuie nu doar să oprească războiul, ci și să asigure că nu va mai exista vreo agresiune rusă, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Un oficial de la Moscova a declarat luni că Rusia nu a primit momentan o propunere satisfăcătoare pentru o pace în Ucraina. Totodată, Kievul impune restricții de furnizare a energiei electrice pe fondul vremii geroase şi a producției deficitare, iar prețurile gazelor naturale din Europa ating cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani.
UPDATE Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, şi vicepreședintele SUA, JD Vance, s-ar putea întâlni în cadrul Conferinței de securitate de la München, la sfârșitul acestei săptămâni, a confirmat Biroul prezidențial pentru Kyiv Independent. Vestea vine în contextul în care preşedintele american Donald Trump face presiuni pentru o rezolvare rapidă a războiului total al Rusiei împotriva Ucrainei, care se apropie de împlinirea a trei ani, scrie Mediafax.
UPDATE După o luptă îndelungată cu facturile mari, cu inflația ridicată și cu scăderea activității industriale provocată de criza energetică din anul 2022, Europa este în pragul unei noi crize energetice ce ar putea declanșa noi probleme economice, a transmis Bloomberg.
UPDATE Fostul ambasador al SUA la București, Mark Gitenstein, afirmă că există „dovezi substanțiale” care arată că serviciile secrete rusești au intervenit în alegerile prezidențiale din România „pentru a-și promova candidatul favorit”.
UPDATE Olaf Schlolz şi Friedrich Merz au fost de acord, în timpul unei dezbateri televizate din 9 februarie, că Berlinul trebuie să continue să sprijine Ucraina şi că războiul Rusiei trebuie să înceteze cât mai curând posibil. Sondajele arată că alianţa conservatoare CDU/CSU a lui Merz este favorită la alegerile anticipate din 23 februarie.
UPDATE Încercările de a trece ilegal frontiera Ucrainei s-au redus aproape la jumătate comparativ cu vara trecută. „Dacă comparăm luna ianuarie cu iulie anul trecut, observăm o scădere de 45%”, a declarat Andrii Demcenko, purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră, scrie The Kyiv Independent.
UPDATE Rusia a lansat un nou atac cu drone asupra Ucrainei în noaptea trecută, la doar câteva ore după ce Donald Trump a declarat că Vladimir Putin şi-ar dori încetarea războiului. Doi oameni au fost ucişi şi alţi 16 răniţi, în urma atacurilor ruseşti asupra mai multor regiuni ale Ucrainei, au anunţat autorităţile regionale luni, citate de The Kyiv Independent.
UPDATE Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că își dorește ca Europa să devină și mai independentă din punct de vedere energetic de Rusia în urma deconectării statelor baltice de la rețeaua electrică rusă și a sugerat Orientul Mijlociu și Africa de Nord ca posibili furnizori, relatează agenția dpa, citată de Agerpres.
UPDATE Adjunctul ministrului rus de Externe, Serghei Riabkov, care supraveghează relațiile cu SUA și controlul armelor, a declarat luni că perspectivele pentru discuțiile dintre Rusia și SUA privind stabilitatea strategică nucleară nu par promițătoare, scrie Rador.
UPDATE În săptămânile de după lansarea invaziei în Ucraina, gardienii ruși au primit ordin să fie cât se poate de cruzi cu prizonierii de război ucraineni: „Fiți cruzi, nu le plângeți de milă”. Porunca a venit de la șeful închisorilor din Sankt Petersburg, relatează ziarul american The Wall Street Journal.
UPDATE Primele avioane de luptă Dassault Mirage 2000-5 au ajuns deja în Ucraina și ar trebui să ajute Kievul în misiunea sa de a distruge centrele de comandă ale Rusiei, scrie Forbes.
UPDATE Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și-a semnat „condamnarea la moarte” prin faptul că a recunoscut „dispariția a sute de miliarde de dolari” transferați Kievului de către Occident, susține președintele mișcării „Altă Ucraina”, Viktor Medvedciuk.
UPDATE Rusia anunță luni, 10 februarie, că orice forță de menținere a păcii desfășurată în Ucraina fără mandat al Consiliului de Securitate al ONU va fi considerată „o țintă legitimă”.
UPDATE Mii de cetățeni nord-coreeni au intrat în Rusia în 2024 pentru a lucra în construcții, a informat duminică agenția de presă sud-coreeană Yonhap, relatează Kyiv Independent.
UPDATE Într-un incident care amintește de „atacurile cu pager” israeliene asupra Hezbollah, s-a descoperit că un lot de ochelari video pentru operatorii de drone, furnizat de un furnizor anonim ca răspuns la o cerere a voluntarilor ruși, era o capcană. Fiecare conținea o încărcătură explozivă din plastic care urma să detoneze atunci când dispozitivele erau pornite, notează Adevărul.
UPDATE Operatorul rețelei naționale de energie electrică din Ucraina, Ukrenergo, a anunțat luni că limitează livrările de energie către industrie şi companiile ucrainene din cauza consumului crescut pe vreme geroasă şi a lipsei de generare după loviturile cu rachete rusești, relatează Reuters, potrivit news.ro.
UPDATE Preţurile gazelor naturale din Europa au urcat la cel mai înalt nivel din ultimii doi ani, pe fondul temperaturilor scăzute care accelerează epuizarea stocurilor din regiune, potrivit Gulf News. Creşterea consumului de gaze amenință să reducă şi mai mult stocurile, deja la cel mai scăzut nivel pentru această perioadă a anului de la criza energetică din 2022. Condiţiile meteorologice reci şi vântul slab au crescut consumul de gaze în această iarnă, afectând în acelaşi timp producţia de energie regenerabilă, scrie ZF.
UPDATE Cel puțin 11 oameni au fost răniți în mai multe atacuri ruse nocturne asupra Ucrainei, au anunțat luni media și oficiali ucraineni, informează dpa, citată de Agerpres.
UPDATE Sistemele de apărare aeriană ale Rusiei au interceptat și distrus 15 drone ucrainene peste noapte, a anunțat luni Ministerul Apărării din Rusia, informează Reuters. Șapte dintre drone au fost doborâte deasupra regiunii Krasnodar, în timp ce restul au fost interceptate în alte câteva regiuni din sudul și vestul Rusiei, a declarat ministerul pe Telegram.
UPDATE Preşedintele chinez Xi Jinping a acceptat invitaţia Rusiei de a participa la comemorările victoriei sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, a informat luni agenţia de presă de stat TASS, preluată de Reuters.
UPDATE Dronele ucrainene care au atacat regiunea Krasnodar din Rusia au vizat rafinăria Afipskiy, o instalație cheie care procesează 6,25 milioane de tone de petrol anual, a susținut Andrii Kovalenko, șeful Centrului de Combatere a Dezinformării din Ucraina, potrivit The Kyiv Independent. Rafinăria, situată la aproximativ 200 de kilometri de linia frontului, este un centru logistic strategic pentru motorină și kerosenul de aviație folosit de trupele ruse, a spus Kovalenko, potrivit HotNews.
UPDATE Armata Rusiei a suferit pierderi severe în Ucraina și, la aproape trei ani de la lansarea invaziei sale la scară largă, soldații Kremlinului rămân blocați într-o luptă brutală. Dar Occidentul nu poate sta liniștit. Moscova a amenințat în mod repetat alianța NATO, iar Rusia este pe picior de război, reconstruindu-și și reconstituindu-și armata, fabricând mai multe arme și chiar unindu-și forțele cu națiuni ostile vestului, scrie Business Insider (BI) într-o analiză despre puterea armată a Moscovei, la trei ani de la invadarea Ucrainei.
UPDATE Trei contraatacuri ucrainene au fost lansate în regiunea rusă Kursk în timpul nopții de sâmbătă spre duminică, au anunțat autoritățile de la Moscova, citate de Sky News. Ministerul rus al Apărării a declarat că a respins toate cele trei ofensive. Raportul a precizat că trupele ucrainene au vizat joi și vestul regiunii Kursk, în apropierea satelor Ulanok și Cherkasskaya Konopelka. Și aceste atacuri ar fi fost respinse.
UPDATE Armata ucraineană a declarat luni că a doborât 61 din 83 de drone lansate de Rusia peste noapte. Din total, 22 de drone nu și-au atins țintele probabil din cauza războiului electronic, a adăugat armata.
UPDATE Atacurile cu drone ale Rusiei, din timpul nopţii, au provocat un incendiu la Kiev şi au rănit o femeie şi au afectat mai multe case în oraşul Sumî din nord-estul ţării, au declarat luni oficialii ucraineni, potrivit Reuters. Nu s-au înregistrat victime în urma atacului care a provocat un incendiu la o clădire nerezidenţială din Kiev, a precizat primarul Vitali Kliciko într-o postare pe aplicația de mesagerie Telegram. Însă o femeie în vârstă de 38 de ani a fost spitalizată după ce Rusia a lansat drone asupra oraşului Sumî, care este centrul administrativ al regiunii Sumî, a anunţat Ihor Kalcenko, guvernatorul regiunii. Cinci case au suferit distrugeri, a adăugat el. Încă nu se știe întreaga amploare a atacului rusesc de peste noapte asupra Ucrainei.
UPDATE Donald Trump a declarat că a purtat discuții cu președintele rus Vladimir Putin pentru a negocia o rezolvare a războiului în Ucraina, aflat în al treilea an, și a sugerat că negociatorii ruși doresc să se întâlnească cu omologii americani, scrie The Guardian.
UPDATE Pe lângă lansarea invaziei în Ucraina, la 24 februarie 2022, Vladimir Putin a deschis un alt „front” în școlile din Rusia. Pavel Talankin, profesor într-un liceu din Karabash, a documentat modul în care Kremlinul modelează mințile elevilor ruși, conform ziarului britanic The Guardian.
UPDATE Moscova nu a primit încă o propunere satisfăcătoare pentru a începe discuțiile privind Ucraina, a declarat adjunctul ministrului de externe al Rusiei, Mihail Galuzin, într-un interviu publicat luni de agenția RIA, după ce preşedintele american Donald Trump a declarat că Washingtonul face progrese în negocierile pentru a pune capăt războiului, relatează Reuters.
UPDATE Rusia îmbunătățește în mod activ dronele și armele electronice (EW) pe baza experienței acumulate în războiul împotriva Ucrainei și aplică cele mai recente evoluții tehnologice în operațiuni hibride împotriva țărilor NATO, transmite Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) în ultima analiză.









































