Primul „deținut politic” a fost eliberat din stânga Nistrului, anunță Promo-LEX. Este vorba de Anton Malîșev, care a petrecut aproape doi ani de detenție nelegitimă în custodia structurilor din regiunea transnistreană. Biroul de reintegrare a precizat că eliberarea a avut loc în contextul condițiilor impuse de Chișinău pentru permiterea livrării gazelor pe teritoriul Moldovei către stânga Nistrului.
Pe 8 februarie 2023, acesta a fost răpit cu forța și supus unui proces penal la Tiraspol, fiind ulterior deținut în condiții inumane.
În perioada detenției, starea de sănătate a bărbatului s-a deteriorat grav și nu a avut acces la îngrijiri medicale adecvate. În rezultat, condițiile precare de detenție au dus la pierderea drastică a greutății și la afectarea stării sale generale.
„Cazul acestuia a fost monitorizat îndeaproape de vicepremierul pentru reintegrare și Biroul politici de reintegrare, fiind întreprinse toate acțiunile necesare pentru restabilirea drepturilor și libertăților acestuia”, se arată în comunicatul autorităților.
Organizația Promo-LEX menționează că va continua să îl reprezinte în procedurile naționale și internaționale pentru a denunța abuzurile la care a fost supus.
Conform Biroului Politici de reintegrare, la acest moment, sunt deținuți ilegal în stânga Nistrului: Ermurachi M., Menzarari S., Dimov Al., Zaharov O., Kuzmiciov Gh., Pogorlețchii V., Derebcinschi S. ș.a., iar eliberarea acestora este cerută repetat de autoritățile de la Chișinău.
TV8.md amintește că Guvernul a acceptat tranzitarea gazului spre regiunea transnistreană cu anumite condiții, iar una dintre acestea a fost eliberarea deținuților politici.
































































