Eroii nevăzuți de la celălalt capăt al telefonului- așa pot fi numiți operatorii 112 care zi de zi, preiau apeluri de urgență fără încetare. Ei sunt acolo să ajute, să calmeze, să culeagă informaţii clare şi precise, pentru ca mai apoi ambulanţa, poliţia sau pompierii să ajungă la destinaţia corectă şi să acorde ajutorul necesar sau chiar să salveze vieţi. Totul se face în regim alert așa cum fiecare secundă este importantă, iar fiecare caz își lasă amprenta în sufletul acestor oameni. De ziua lor profesională îi cunoașteți pe câțiva dintre ei în reportajul ce urmează.
Așa începe tura pentru operatorii de la serviciul numărului unic de urgență 112. Odată ce s-au instalat la birou, aceștia se deconectează de la tot ce îi înconjoară, iar toată atenția este fixată pe oamenii care au nevoie de ajutor.
„112, ce urgență aveți?”
Chiar dacă fiecare zi e diferită, salutul operatorilor este mereu același. Trebuie să răspundă operativ pentru că la capătul firului se poate afla cineva pentru care fiecare secundă contează.
„Tărie de caracter aici, implicare maximă, rezistență la stres. Toate acestea adunate la un loc fac un operator 112 bun în timp”, a menționat operator 112, Victoria Ceban.
Deși au trecut mai bine de șapte ani de atunci, Victoria spune că nu va uita niciodată prima sa zi de muncă și primul apel preluat.
„Eu zic că o să-l țin minte toată viața. E vorba de o persoană găsită strangulată în casă de către soție și... M-am emoționat instant când mi-am adus aminte, fiindcă eu eram prima noapte atunci. Eu țin minte că persoana care a apelat la serviciul nostru era atât de agitată și se auzea cum plânge copilul pe fundal. Eu nu știam cum să o calmez, fiindcă nu este o situație obișnuită care se întâmplă în fiecare zi”, a punctat operator 112, Victoria Ceban.
Un operator 112 trebuie să aibă tărie de caracter și să acționeze cât mai prompt pentru a face față unor astfel de cazuri, ne-a spus Oleg, care deși este angajat acolo de mai puțin de un an, este pregătit pentru orice situație.
„Cumva m-a marcat un caz când un copil de 12 ani a apelat pentru că mama lui era în baie și întreprindea o tentativă de suicid. Am înregistrat cazul la ambulanță ca persoană inconștientă și am trimis echipa neștiind de fapt ce este acolo la fața locului. M-am gândit așa pentru că în caz că e nevoie de ambulanță să salvăm o viață”, a subliniat operator 112, Oleg Coțofană.
„Nu poți să stai relaxată și calmă atunci când arde casa unui om și el este alarmat și speriat sau când e vorba de accident unde plâng copii și sunt traumați ori decedați. Evident că și noi trecem toate aceste stări. Știți ajutând oamenii merg acasă de la muncă satisfăcută. La fiecare apel când aud un mulțumesc sunt bucuroasă că am ocazia să ajut”, a menționat operator 112, Angela Țipordei.
„Omul care, de exemplu, are nevoie doar de ambulanță ne isprăvin în 40 de secunde. Însă când e vorba de persoane în stare de ebrietate, care vor ceva dar nu știu ce vor, trebuie să scoatem informația. Acest apel poate dura și până la cinci minute”.
Zilnic la oficiul 112, un operator preia cel puțin 200 de apeluri, dintre care jumătate sunt non-urgente.
„- 112, ce urgență aveți? - Spuneți-mi vă rog cât e ora? - 10:09.- Cât? - 10:09 - Mulțumesc.”
Precizăm că în fiecare an, pe data de 11 februarie, este marcată Ziua Europeană 112, dedicată sensibilizării și recunoașterii contribuției la serviciile de urgență. Pe teritoriul Republicii Moldova, numărul unic 112 pentru apelurile de urgență este operațional non-stop și funcționează începând din martie 2018.
„În această zi celebrăm oamenii care lucrează în serviciul de urgență, pentru că ceea ce fac ei este important pentru cetățeni. Venim și cu acțiuni de conștientizare a cetățenilor privind când trebuie să apelăm acest număr și de ce este util pentru cetățeni”, a punctat serviciul 112, specialistă în relații publice, Ana Carpovici.




































