Președinta Maia Sandu și secretarul general al Consiliului Europei, Alain Berset, au lansat astăzi Planul de Acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2025-2028. Programul are drept scop sprijinirea reformelor democratice, consolidarea statului de drept și protejarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor.
Planul de acțiuni a fost elaborat de experții Consiliului Europei în consultare cu autoritățile moldovenești.
Inițiativa presupune proiecte concrete în domenii legate de reforma justiției, combaterea corupției, respectarea drepturilor omului și consolidarea administrației locale. Totodată, va contribui și la procesul de aderare a Moldovei la Uniunea Europeană.
„Planul de acțiuni este cu atât mai important în contextul în care democrația în țara noastră este supusă unor amenințări fără precedent. Suntem ținta unei campanii hibride din partea Kremlinului, care prin atacuri cibernetice, campanii de dezinformare, corupție electorală la o scară fără precedent, încearcă să submineze dreptul nostru de a ne decide singuri soarta și viitorul. Mizăm pe sprijinul Consiliului Europei în combaterea acestor amenințări la adresa democrației”, a declarat președinta Maia Sandu cu ocazia lansării documentului.
La rândul său, secretarul general al Consiliului Europei, Alain Berset, a subliniat angajamentul organizației de a sprijini Moldova: „Consiliul Europei este alături de Republica Moldova în demersul său de a-și urma aspirațiile europene. Planul de acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2025-2028 oferă o foaie de parcurs clară pentru următorii patru ani, ghidând țara către un viitor european mai solid – reformă cu reformă”.
Evenimentul are loc în anul în care Republica Moldova marchează 30 de ani de la aderarea la Consiliului Europei și se pregătește să preia Președinția organizației în noiembrie 2025 pentru șase luni.








































