Guvernul a aprobat miercuri, 12 februarie, proiectul de lege cu privire la medicamente. Potrivit Ministerului Sănătății, acesta asigură calitatea și eficacitatea medicamentelor prin ajustarea cadrului normativ la acquis-ul european și urmărește să îmbunătățească accesul pacienților la tratamente sigure și eficiente, conform ghidurilor clinice.
De asemenea, documentul urmărește reducerea deficitului de medicamente esențiale, atragerea producătorilor externi pe piața națională, sporirea competitivității pieței farmaceutice și facilitarea participării la studii clinice internaționale. Acești factori vor oferi pacienților opțiuni variate la medicamente de calitate și prețuri avantajoase.
Proiectul aprobat include prevederi noi ce țin de alinierea la standardele europene aplicabile procedurilor de fabricare, autorizare și reglementare a medicamentelor orfane, pediatrice și pentru terapii avansate. De asemenea, proiectul conține reglementări privind importul și punerea pe piață a medicamentelor, controlul calității și procedurile de inspecție.
Astfel, revizuirea și modernizarea domeniului medicamentului vor asigura o reglementare eficientă și coerentă a procesului de autorizare, distribuire și accesibilitate a medicamentelor.
Proiectul de lege va contribui la crearea unui cadru legal stabil, în care operatorii economici din domeniul medicamentului vor putea desfășura activitatea conform reglementărilor internaționale, iar cetățenii vor beneficia de acces continuu și eficient la medicamente sigure și de calitate.




































