Pe 15 martie 2025, conflictul din Ucraina a ajuns la cea de-a 1116-a zi, iar discuțiile despre o posibilă încetare a focului continuă să provoace tensiuni pe scena internațională. Premierul britanic Keir Starmer a lansat critici dure la adresa președintelui rus Vladimir Putin, acuzându-l că nu tratează cu seriozitate perspectiva păcii.
UPDATE Moscova și-a exprimat reticența față de propunerea de armistițiu formulată de Statele Unite, ceea ce a determinat o reacție fermă din partea liderului britanic. „Nu putem permite ca Vladimir Putin să tergiverseze acest proces. Kremlinul arată un dispreț total față de propunerea președintelui Donald Trump privind încetarea focului, ceea ce demonstrează că nu este cu adevărat interesat de pace. Lumea are nevoie de acțiuni concrete”, a declarat Starmer.
UPDATE Washingtonul exercită presiuni asupra președintelui ucrainean Volodimir Zelenski pentru a accepta negocierile de pace, iar acesta a fost de acord cu o încetare temporară a ostilităților pentru o perioadă de 30 de zile. Totuși, Kremlinul a transmis că „există aspecte și detalii importante” care trebuie soluționate înainte de ajungerea la un acord final.
UPDATE Un aspect remarcabil al declarațiilor recente ale premierului britanic este absența oricărei referiri la o posibilă desfășurare de trupe europene în Ucraina. Aceasta reprezintă o schimbare față de pozițiile anterioare, când se vorbea despre prezența forțelor britanice pe teren. În acest sens, Vladimir Putin a fost categoric: Moscova va considera orice desfășurare a trupelor europene în Ucraina drept un act de agresiune, echivalent cu o declarație de război a NATO împotriva Rusiei. Acest avertisment subliniază încă o dată tensiunile geopolitice tot mai accentuate din jurul conflictului.
UPDATE Donald Trump, președintele SUA, a declarat ,vineri, că Statele Unite au avut „discuții bune” atât cu Ucraina, cât și cu Rusia astăzi, subliniind că „nu este ușor”. În același timp, Trump s-a lăudat pentru faptul că a reușit să aducă cele două părți în punctul de a discuta despre negocieri, potrivit BBC.
UPDATE Președintele rus Vladimir Putin l-a lăudat pe omologul său din SUA, Donald Trump, pentru că „face totul” ca să îmbunătățească relațiile dintre Moscova și Washington, transmite The Guardian.
UPDATE 11 persoane au fost rănite într-un atac cu rachete rusești asupra orașului Kryvyi Rih – orașul natal al președintelui Volodimir Zelenski –, anunță partea ucraineană, conform BBC. Șase dintre cei răniți au avut nevoie de spitalizare. Liderul regional, Serhii Lisak, a anunțat că atacul a vizat o zonă rezidențial și este de așteptat că numărul răniților să crească.
UPDATE Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat vineri că Rusia trebuie să accepte acordul de încetare a focului de 30 de zile propus de Statele Unite și Ucraina. Macron a adăugat că a discutat despre situație vineri cu prim-ministrul britanic Keir Starmer și cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, conform The Guardian.
UPDATE Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat vineri că Rusia va garanta siguranța trupelor ucrainene din regiunea Kursk dacă se vor preda. Vorbind în fața Consiliului de Securitate al Rusiei, Putin a subliniat că autoritățile ucrainene trebuie să își instruiască trupele să depună armele. Președintele SUA, Donald Trump, i-a cerut vineri lui Putin să cruțe trupele ucrainene din Kursk și a spus că există o „șansă foarte bună” ca războiul să se încheie.