Autoritățile au achitat de la începutul sezonului rece compensații la lumină și căldură în sumă de 1 miliard 300 de milioane de lei. Declarația a fost făcută de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, la „Cutia Neagră” de la TV8. Pentru comparație, anul trecut, pentru întreg sezonul rece, statul achitat compensații în sumă de 2 miliarde 400 de milioane de lei.
„În primul an, am achitat compensații în valoare de 4 miliarde 600 de milioane de lei. Pentru primele trei luni, am ajuns la bugetul de 1 miliard 300 de milioane. Deci e o sumă considerabilă și anul acesta încă nu l-am finalizat”, a punctat ministrul Alexei Buzu.
TV8.md amintește că toți consumatorii vor compensații la lumină din bani europeni, începând cu luna februarie și până la finalul anului 2025. Pentru ajutorul din banii UE, cetățenii nu trebuie să se înscrie în sistemul online. Statul va compensa primii 110 kilowați de lumină consumați. Astfel, fiecare familie ar urma, conform calculelor, să beneficieze de cate aproximativ 200 de lei.