De Ziua Îndrăgostiților, 19 cupluri din Venezuela au spus „Da” în fața altarului. Aceștia au decis să-și unească destinele într-o ceremonie fastuoasă, organizată de primărie. Mai mult, cele 19 cupluri și-au sărbătorit și nunta în același local.
Rând pe rând, 19 cupluri au fost chemate în fața altarului, pentru a jura iubire celor cu care au pășit pe drumul căsniciei, dar și pentru a spune tradiționalul „DA”. A fost un moment unic pentru toată lumea, în special pentru miri.
„Eu și iubitul meu eram logodiți de trei ani, așa că am decis să ne căsătorim. Am acceptat invitația primăriei din Chacao pentru evenimentul din 14 februarie, o decizie care a fost minunată. Experiența este unică, tratamentul este amabil și prietenos. Ne-am simțit foarte bine”.
Ceremonia este organizată în fiecare an de primărie.
„Când te uiți la câți oameni sunt pe planetă și că dintr-un motiv oarecare în viața ta ai ales această persoană și că această persoană ți-a dat copii, ți-a dat timpul și cei mai buni ani ai lor și ai construit o viață împreună. Așa că, când vei privi înapoi și vei vedea tot ce ai realizat, peste 22, 11, 16 ani, trebuie să fii mândru de alegerea făcută astăzi”, a menționat primarul municipiului Chacao, Gustavo Duque.
La 14 februarie, în fiecare an, este sărbătorită Ziua Sfântului Valentin sau Ziua îndrăgostiților.





















