Două cetățene străine au fost prinse pe Aeroportul de la Chișinău cu valută nedeclarată. Femeile au vrut să scoată din țară zeci de mii de euro și dolari, fără să îi declare.
Una dintre ele era pasageră pe cursa Chișinău-Dubai, iar cealaltă pe cursa Chișinău-Istanbul.
Prima nu le-a declarat vameșilor că deține suma de 24 de mii de dolari, iar cea de-a doua a tăinuit prezența sumelor de 21.300 de dolari și 2.460 de euro. Banii erau în bagajele de mână.
Mijloacele financiare au fost ridicate, iar cazurile urmează să fie investigate de către Serviciul Vamal.




































