Alerte cu bombă la două licee din orașul Bălți. Elevii și angajații instituțiilor au fost evacuați de urgență, iar autoritățile au intervenit la fața locului.
Oamenii legii au fost sesizați la ora 12:25 despre faptul că instituțiile ar fi minate. Este vorba despre liceele „Maxim Gorki” și „Bogdan Petriceicu Hașdeu”.
Specialiștii din cadrul poliției și geniștii au verificat fiecare încăpere și nu au găsit obiecte explozibile. Instituțiile și-au reluat activitatea.
Oamenii legii continuă investigațiile în vederea identificării autorului alertei cu bombă.




































