Un microbuz în care se aflau 6 moldoveni a luat foc în România, după ce s-a ciocnit cu un automobil. Accidentul s-a produs în dimineața zilei de 16 februarie, între localitățile Sculeni și Iași.
Potrivit Ministerului de Externe de la Chișinău, în urma coliziunii, pasagerii au fost evacuați. Două persoane din microbuz au suferit traumatisme ușoare, una fiind tratată la fața locului, iar cealaltă fiind transportată la spitalul din Iași.
Un pasager din autoturismul românesc a fost și el dus la spital. Ceilalți pasageri din microbuz au fost preluați de un alt microbuz și și-au continuat călătoria.
Poliția română investighează cauzele accidentului, iar Consulatul General al Moldovei la Iași este în contact cu autoritățile și victimele, acordând tot suportul necesar.






































































