Pe 15 februarie, la nivel mondial, este marcată ziua internațională a copilului bolnav de cancer. Cu această ocazie, Asociația Obștească „Viața fără leucemie” a organizat un eveniment fără precedent în Republica Moldova, numit „Super Cina” - prima întâlnire națională a copiilor care au învins cancerul. Cum a fost la eveniment, vedem în reportaj.
În acest weekend, în premieră, zeci de temerari și familiile lor au sărbătorit victoria asupra cancerului. De această dată ei s-au întâlnit nu pe holul Institutului Oncologic, ci la un restaurant din capitală, într-o atmosferă plină de emoție, recunoștință și speranță. A fost o seară a învingătorilor, organizată de Asociația Obștească „Viața fără leucemie”, marcată de momente speciale, surprize frumoase și o cină festivă.
„Ideea acestei reuniuni este una extrem de simplă: să demonstrăm societății că cancerul la copii poate fi tratat, că sunt foarte multe cazuri de succes”, a menționat președinte A. O. „Viața fără leucemie”, Natalia Vîlcu-Bajurean.
La Institul Oncologic, acești copii au învățat să lupte pentru propria lor viață.
„Ei deja știu ce înseamnă să dai față în față cu viața și cu moartea. Din păcate pe secțiile de Oncologie Pediatrică se mai întâmplă cazuri tragice și copiii sunt martorii acestor lucruri. Ei deja vin antrenați că viața este nedreaptă”, a subliniat președinte A. O. „Viața fără leucemie”, Natalia Vîlcu-Bajurean.
Această mamă își amintește cu lacrimi în ochi de ziua în care a aflat că fiul ei de 9 luni are cancer la rinichi.
„La 9 luni am aflat că avem cancer la rinichi. Îmi vine greu să vorbesc, nu vreau să-mi aduc aminte”. „Ne-au trimis la Centrul Mamei și Copilului, am făcut investigații și s-a depistat că avem cancer la un rinichi. Era foarte mare, o tumoare de 10/12. Au urmat 5 cure de chimioterapie. Chimia nu reacționa la tumoare”.
Deși o intervenție chirurgicală la acel moment era extrem de riscantă pentru copil, părinții o vedeau ca pe singura șansă de supraviețuire.
„Peste două săptămâni după ce a împlinit 1 an am făcut operație, am scos un rinichi cu tot cu tumoare”.
Un alt caz, aceeași durere. Fiica Marianei a fost diagnosticată cu leucemie la doar 5 ani și jumătate. Deși până la diagnostic nu era un copil bolnăvicios, o febră banalăi-a adus pe părinți la laborator pentru analize. Atunci a început calvarul.
„Până la 5 ani a fost un copil obișnuit care se juca, alerga. Nimic nu dădea de bănuit că într-o zi vom afla această veste tragică. Până la vârsta de 5 ani nu a fost niciodată bolnavă, nici răceli, nici viroze nu avea”.
Din nefericire, analiza a confirmat că fiica lor avea leucemie.
„Am rămas internați în spital 9 luni. Când vedeam că vin copii la sfârșitul tratamentului, parcă-mi dădeau puteri, erau tratați, aveau părul crescut”.
O parte din copiii care s-au tratat și au crescut au ales să facă voluntariat și să ajute alți copii care suferă de boli oncologice. Este și cazul Biancăi, o fata de 17 ani care a fost diagnosticată ci leucemie atunci când avea doar 3 ani.
„Acum sunt foarte bine și mai nou am început voluntariatul la organizația „Viața fără leucemie”. Îmi face plăcere să ajut copiii care trec prin aceeași durere, dar la fel și părinții.” „În mare parte părinții trec printr-o suferință de nedescris și copiii suferă de o boală care nu o merită absolut nimeni”, a punctat voluntară în A. O. „Viața fără leucemie”, Bianca.
În Republica Moldova, circa 100 de copiii sunt anual diagnosticați cu cancer.




































