Grav accident la Hîncești. Trei persoane au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau a ieșit de pe carosabil, s-a răsturnat de mai multe ori și a ajuns în pădurea de pe marginea drumului.
Potrivit poliției, accidentul s-a produs ieri, în apropierea localității Mereșeni. Trei pasageri au rămas blocați între fiarele contorsionate ale mașinii, fiind necesară intervenția echipei de descarcerare.
Victimele sunt două femei, de 44 și 56 de ani, și un bărbat de 61 de ani. Acestea au fost transportate la spital.
Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele accidentului.
video: tg/accidenteMoldova


























































