Armata rusă a atacat cu bombe ghidate de aviație orașul Herson, în noaptea spre 20 februarie. Una dintre ele a lovit un bloc de locuințe cu 9 etaje. În urma atacului, acesta a fost parțial distrus. Cel puțin 6 persoane au fost rănite.

Potrivit Serviciului de Urgență al Ucrainei, printre răniți sunt doi copii. Alte două persoane au rămas blocate în apartamentele lor și au avut nevoie de ajutorul salvatorilor.
În prezent, sunt inspectate toate etajele și dărâmăturile, deoarece sub ele ar putea să rămână persoane.
La fața locului a fost instalat un punct de ajutor unde victimele primesc sprijin psihologic, se pot încălzi și încărca dispozitivele mobile.