Hackerii nord-coreeni au stabilit un nou record pentru cel mai mare furt de monede digitale. Atacul a vizat Bybit, descrisă ca a doua cea mai mare platformă de schimb de criptomonede din lume, cu peste 40 de milioane de utilizatori, transmite Digi24.
Astfel, în doar câteva minute, hackerii au sustras o parte semnificativă din produsul intern brut anual raportat al Coreei de Nord.
Ulterior, persoanele implicate au spălat deja aproximativ 160 de milioane de dolari din prada furată printr-o serie de conturi conectate la agenții nord-coreeni.
„Nu am mai văzut niciodată așa ceva. Capacitatea acestor rețele financiare ilicite de a absorbi sume atât de mari de bani atât de rapid este extrem de îngrijorătoare”, a spus Nick Carlsen, fost analist de informații al FBI specializat pe Coreea de Nord.
Astfel, într-un singur atac, nord-coreenii aproape au dublat suma pe care au furat-o în criptomonede anul trecut.
Conform oficialilor actuali și foști din SUA și Coreea de Sud, corpul de hackeri al Coreei de Nord este o sursă esențială de venituri pentru țara condusă de dictatorul Kim Jong-un, înarmată nuclear și afectată de sancțiuni.
Hackerii nord-coreeni au furat miliarde de dolari de la bănci și firme de criptomonede în ultimii ani, conform rapoartelor Națiunilor Unite și ale firmelor private. Aproximativ jumătate din programul de rachete al Coreei de Nord a fost finanțat prin astfel de jafuri digitale conform unor declarații de la Casa Albă.
Directorul executiv al Bybit, Ben Zhou, a declarat utilizatorilor că firma este solvabilă și poate acoperi pierderea celor 1,5 miliarde de dolari, potrivit unei declarații a companiei.
„Bybit a colaborat îndeaproape cu autoritățile de reglementare și agențiile de aplicare a legii pentru a aborda atacul”, se arată în declarație.
Anchetatorii încearcă în prezent să intercepteze o parte din cei 1,5 miliarde de dolari furați de la Bybit, reușind până acum se recupereze aproximativ 43 de milioane de dolari.
De asemenea, Bybit a menționat că va oferi 10% din fondurile recuperate experților în securitate care au jucat un rol în recuperarea banilor furați.