Cel puțin 160 de lucrători din domeniul sănătății din Gaza, inclusiv peste 20 de medici, sunt încă deținuți în centrele de detenție israeliene, în timp ce Uniunea Europeană a comunicat îngrijorarea sa cu privire la situația din Cisiordania.
Totodată, deputata democrată Naama Lazimi a susținut că Yair, fiul cel mare al lui Benjamin Netanyahu, a fost „exilat” în SUA după ce l-a lovit pe premier.
UPDATE Israelul vrea să prelungească prima etapă a acordului de încetare a focului în Gaza și este pregătit să reia luptele dacă nu se înregistrează progrese în discuțiile cruciale din această săptămână, transmite Mediafax. Discuțiile informale vizează prelungirea primei etape de 42 de zile a încetării focului, care expiră sâmbătă.
UPDATE Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a ajuns marţi la Teheran, potrivit televiziunii de stat iraniene, pentru o vizită consacrată în parte situaţiei din Orientul Mijlociu, transmite Digi24. Vizita lui Lavrov va avea ca subiect „starea relaţiilor bilaterale, precum şi evoluţia situaţiei regionale şi internaţionale", potrivit Ministerului iranian al Afacerilor Externe, fără a preciza ce teme vor fi discutate. Diplomaţia rusă a precizat la rândul său marţi că discuţiile se vor referi în special la situaţia din Siria şi la programul nuclear iranian. „Un accent particular va fi pus pe întărirea parteneriatului comercial şi economic (...) în contextul implementării unor proiecte comune în domeniul energetic şi al transportului", a adăugat diplomaţia rusă într-un comunicat. Serghei Lavrov, a cărui ultimă deplasare în Iran datează din octombrie 2023, urmează să se întâlnească şi cu şeful diplomaţiei iraniene Abbas Araghchi.

UPDATE Președintele interimar sirian Ahmad al-Sharaa s-a angajat marți să garanteze „monopolul” statului asupra armelor, în discursul de inaugurare a conferinței de dialog național cu privire la viitorul țării, deschisă la Damasc la două luni și jumătate după căderea președintelui Bashar al-Assad, relatează AFP și dpa, citate de Agerpres.
UPDATE Unii copii au început să se întoarcă la școlile din Fâșia Gaza, după ce autoritățile au declarat începerea anului școlar, în încercarea de a restabili un sentiment de normalitate în enclava aflată în ruine după 15 luni de război, transmite Digi24. Ministerul Educației a declarat că elevilor li se vor oferi programe de recuperare a noțiunilor restante, precum și sprijin psihologic pentru a face față efectelor devastatoare ale conflictului. Ministerul a adăugat că aceștia nu vor frecventa cursurile în fiecare zi. „Elevii vor începe să se întoarcă la școlile lor, urmând un plan cuprinzător dezvoltat de minister în acest scop”, a declarat Dr. Khaled Abu Nada, subsecretar de stat la Ministerul Educației, pentru The National.
UPDATE Mousa Abu Marzouk, un înalt oficial Hamas, și-a exprimat îndoieli privind atacul din 7 octombrie 2023 asupra Israelului. El a declarat, într-un interviu pentru New York Times, că nu ar fi susținut atacul, dacă ar fi știut consecințele devastatoare pentru Gaza, transmite Libertatea. Oficialul, care conduce biroul de relații externe al Hamas din Qatar, a declarat că nu a fost informat despre detaliile specifice ale atacului care a ucis aproximativ 1.200 de oameni. „Dacă s-ar fi prevăzut ce s-a întâmplat, nu ar fi existat un 7 octombrie”, a declarat Abu Marzouk, subliniind că consecințele umanitare și materiale din Gaza ar fi făcut „imposibil” sprijinul său.
UPDATE Hamas spune că discuțiile cu Israelul despre pașii suplimentari în acordul de încetare a focului din Gaza sunt condiționate de eliberarea prizonierilor palestinieni, așa cum s-a convenit, transmite Rador.
UPDATE Planul Egiptului pentru Fâșia Gaza în perioada de după încheierea războiului între Israel și Hamas propune ca atât gestionarea enclavei palestiniene, cât și fondurile pentru reconstrucția acesteia să fie sub supravegherea directă a autorităților egiptene și a țărilor donatoare, și nu a Autorității Naționale Palestiniene (ANP), au declarat luni pentru EFE surse egiptene de securitate, transmite Agerpres.
UPDATE Ministerul turc de Interne anunţă luni suspendarea unui al zecelea primar prokurd, în estul Turciei, pe care-l acuză de „terorism”, relatează AFP, citat de News.ro. Aceată nouă acuzare a unui primar din cadrul DEM, a treia forţă politică în Parlamentul turc, intervine în timp ce Guvernul poartă negocieri cu liderul mişcării armate PKK în vederea renunţării la violenţă. „Din cauza condamnării sale la şase ani şi trei luni de închisoare cu privire la apartenenţă la o organizaţie teroristă armată (...), Mehlet Alkan, primarul districtului Kagisman, în provincia Kars, a fost suspendat temporar din funcţie de către Ministerul de Interne”, anunţă ministerul într-un comunicat.
UPDATE Cel puțin 160 de lucrători din domeniul sănătății din Gaza, inclusiv peste 20 de medici, sunt încă deținuți în centrele de detenție israeliene, în timp ce Organizația Mondială a Sănătății și-a exprimat profunda îngrijorare cu privire la bunăstarea și siguranța acestora, transmite Adevărul. Organizația neguvernamentală palestiniană Healthcare Workers Watch (HWW) a confirmat că 162 de cadre medicale sunt încă în detenție în Israel, printre care unii dintre cei mai importanți medici din Gaza. În plus, alți 24 sunt dați dispăruți după ce au fost luați din spitale în timpul conflictului,
UPDATE Uniunea Europeană a comunicat luni, în cadrul unei întâlniri la Bruxelles cu ministrul israelian de Externe, Gideon Saar, îngrijorarea sa cu privire la situația din Cisiordania, informează AFP, citat de Agerpres. „Monitorizăm îndeaproape situația și nu ne putem ascunde îngrijorarea cu privire la Cisiordania”, a declarat șefa diplomației europene Kaja Kallas. Israelul a anunțat duminică că a expulzat, cu interdicția de a se întoarce acasă, aproximativ 40.000 de locuitori palestinieni din trei tabere de refugiați din nordul Cisiordaniei ocupate, unde, de o lună, armata israeliană desfășoară o operațiune pe scară largă.
UPDATE Deputata democrată Naama Lazimi a susținut duminică, 23 februarie, la o reuniune a Knessetului, parlamentul din Israel, că Yair, 33 de ani, fiul cel mare al lui Benjamin Netanyahu (75 de ani). a fost „exilat” în SUA după ce l-a lovit pe premier, relatează The Times of Israel, conform Libertatea. Partidul Likud al lui Netanyahu a răspuns că declarațiile lui Lazimi sunt „minciuni josnice”. Deputata de opoziție a făcut acest comentariu la o reuniune a Comisiei de Finanțe din Knesset, în timp ce punea întrebări despre finanțarea recentă a șederii de două luni și jumătate a Sarei Netanyahu, soția premierului, în Statele Unite și costul anual al securității pentru Yair Netanyahu, care locuiește în Miami (SUA). Partidul Likud al lui Netanyahu a răspuns că declarațiile lui Lazimi sunt „o minciună disprețuitoare, ticăloșiile de stânga au ajuns la un nou nivel”. Lazimi „ar trebui să nu mai aibe imunitate și să plătească. E o minciună josnică”. Tânărul Netanyahu a părăsit Israelul în martie 2023, pe fondul unor informații că i-a fost interzis de tatăl său să posteze pe rețelele de socializare din cauză că a aprins tensiunile în Israel, exacerbând o ruptură diplomatică cu Statele Unite.













































