Blocul Împreună se extinde. Partidul Verde Ecologist din Republica Moldova a aderat la alianța politică. Membrii blocului au emis și o declarația prin care fac apel către primarii și aleșii locali, profesioniștii din toate domeniile, personalitățile notorii și cetățenii din toată țara să se alăture Blocului.
Președintele Partidului Verde Ecologist, Anatolie Prohnițchi susține că a decis să adere pentru a putea împreună menține calea europeană a Republicii Moldova și astfel, urmează pregătirile de alegerile parlamentare din toamna anului 2025.
„Partidul Verde Ecologist ca un partid pro-european, de mult timp a îndemnat forțele pro-europene ca să coaguleze eforturile, cu atât mai mult că ne paște un pericol real al forțelor ostile Republicii Moldova, care sunt reactive cu susținerea Kremlinului și inclusiv a oligarhilor, hoți locali. Blocul Împreună, fiind un bloc puternic, care își dorește bunăstarea poporului, nu funcții, nu putere pentru putere, cum o fac multe alte formațiuni, ci să fie în slujba poporului, ca să fie posibil menținerea căii europene a Republicii Moldova. Cred că ne va reuși acest lucru, inclusiv la alegerile parlamentare din 2025”, a trasnmis președintele Partidului Verde Ecologist, Anatolie Prohnițchi.
Dinu Plîngău, președintele Blocului Împreună, a anunțat că se lucrează la elaborarea programului politic și formarea unui guvern din umbră al Blocului Împreună:
„Toate aceste lucruri vor fi anunțate și prezentate publicului larg până la începerea perioadei electorale, întrucât oamenii trebuie să cunoască atât persoanele care vor face parte din lista, înaintați la funcția de deputați din partea echipei noastre, cât și potențialii miniștri pe care vrem să-i prezentăm publicului larg.”
Blocul Împreună, înființat în aprilie 2024, se declară o alianță politică de orientare pro-europeană. După retragerea Coaliției pentru Unitate și Bunăstare, în bloc au rămas Platforma Demnitate și Adevăr, Partidul Schimbării și Liga Orașelor și Comunelor.