Papa Francisc, în vârstă de 88 de ani, este internat de peste două săptămâni la spitalul Gemelli din Roma, unde se luptă cu o dublă pneumonie. După câteva zile de optimism rezervat, starea sa s-a agravat vineri, când a avut o criză respiratorie care a necesitat ventilație mecanică neinvazivă, scrie AFP.
Vaticanul a anunțat că Papa a avut și un episod de vărsături care i-au afectat respirația, necesitând intervenția medicilor pentru a-i elibera căile respiratorii. Medicii spun că următoarele 24-48 de ore sunt cruciale pentru a vedea cum îi va afecta acest incident starea de sănătate.
Sâmbătă dimineață, Vaticanul a transmis că Papa a avut o noapte liniștită și se odihnește, dar nu a oferit alte detalii. Între timp, și aseară, mai mulți enoriași s-au rugat pentru papa în fața spitalului.
Papa Francisc a fost internat pe 14 februarie din cauza unei infecții respiratorii severe care a evoluat în dublă pneumonie, o afecțiune gravă care poate îngreuna respirația. Suveranul Pontif a avut mai multe probleme de sănătate în ultimii ani și este mai vulnerabil la infecții pulmonare, deoarece în tinerețe a suferit de pleurezie și i s-a extirpat o parte dintr-un plămân.





















