Un tânăr militar de 21 de ani a venit cu un apel către tinerii născuți după 1991. Ion Pavlov din Cocieri, student la Academia Militară, al cărui tată a fost la război, a decis să mărturisească prin ce a trăit familia sa în anul 1992.
„Este o poveste despre curaj, suferință și supraviețuire. O poveste care vine din Cocieri, de pe platoul unde s-au dus unele dintre cele mai grele lupte. O poveste care trebuie spusă, pentru că numai așa putem înțelege prețul păcii pe care o avem astăzi”, a subliniat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.
„Eu nu am cunoscut războiul. Datorită tatălui meu, care l-a trăit, eu am cunoscut pacea. Am aflat de acest război ca fiecare copil din satul nostru, din povestirile părinților noștri, a rudelor, vecinilor și consătenilor mei. Pe platoul din Cocieri, s-au dus unele dintre cele mai dure lupte acum 33 de ani. Casa noastră e chiar lângă una din fostele Unități Militare a Armatei a 14-a.
Vin dintr-o familie simplă din Cocieri. Tata era muncitor simplu în sovhozul din sat. Mecanizator la Brigada de tractoare. Alături de toți bărbații din sat, nu a ezitat nici pentru o secundă să ia arma în mână și să-și apere țara. Să-și apere familia și neamul.
Mama a rămas acasă cu fratele meu mai mare. Atunci, în martie avea un an și jumătate. Nici el nu știe ce e asta războiul. A dormit cu mama în beci, pentru a fi în siguranță. Atunci când atacurile se întețeau, femeile cu copii, bătrânii și cine mai reușeau, se evacuau pe malul drept cu bacul de la Molovata, singura legătură directă cu malul drept. Într-o zi, au fost atât de mulți, încât Bacul, arhiplin cu mașini și oameni, nu a mai ajuns pe malul celălalt și s-a răsturnat. Au înotat până la mal. Un vecin a reușit să o salveze pe mama din apă. Oamenii fugeau de război, de gloanțe, de rachete și obuze.
Povestea mea, povestea părinților mei, povestea familiei mele este istoria noastră, a tuturor. O istorie tragică pe care o purtăm cu noi, pentru a nu mai permite repetarea ei. Este o parte din viața noastră, a oamenilor din Cocieri, dar și, sunt sigur, din celelalte localități care au trecut prin acel război. Este și o lecție de curaj și de patriotism. Oameni ca tata, ca vecinii noștri, unul ca unul, nu au ezitat nici pentru o clipă pentru a ne apăra pe noi și pentru a-și apăra țara.
Datorită curajului lor, lecțiilor de viață pe care ni le-au oferit, noi acum, copiii lor, avem un viitor. Suntem acasă 3 frați. Cu toții am ales să ne facem o carieră în Armată. Nu ne-a impus nimeni. Ne iubim țara și vrem să rămânem acasă într-o Moldovă puternică, independentă și prosperă. Noi nu putem uita ce au făcut părinții pentru noi și le suntem veșnic recunoscători. Le mulțumim pentru lecțiile de viață, exemplul oferit și le promitem că Moldova noastră va sta mereu dreaptă, își va apăra pacea și va rămâne unită în față oricărei provocări”, este mesajul lui Ion Pavlov.
Prin focul războiului din 1992 au trecut 25.746 de cetățeni, 321 dintre care au căzut pe câmpul de luptă.
