Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1684: Halucinațiile lui Putin, grad nou pentru Kadîrov și amenințări reciproce. România a refuzat Kievul

Revoluție în fotbal? FIFA adoptă o nouă regulă și testează „Legea Wenger”

corner
03 martie 2025, ora 12:20
foto: Getty Images

Consiliul Asociației Internaționale de Fotbal (IFAB) a aprobat o serie de modificări la a 139-a Adunare Generală. FIFA a dat undă verde pentru „Legea Wenger”, care vizează regula off-side-ului și a aprobat implementarea unei noi reguli pentru tragerile de timp ale portarilor, transmite Eurosport.

Astfel, dacă un goalkeeper ține mingea în mână mai mult de 8 secunde, atunci echipa adversă va beneficia de un corner. Arbitrii au obligația să aplice o numărătoare inversă vizuală când mai sunt 5 secunde.

Până acum, dacă un portar ținea mingea în mână mai mult de 6 secunde, arbitrul trebuia să dicteze o lovitură liberă indirectă pentru echipa adversă, din interiorul careului, dar pedeapsa a fost considerată destul de dură pentru a fi aplicată.

Această nouă regulă va fi aplicată în premieră la Campionatul Mondial al Cluburilor din vara lui 2025 și va fi implementată în toate competițiile începând cu sezonul viitor.

În afara regulii de 8 secunde, IFAB a mai anunțat alte câteva noutăți. Una dintre ele ar fi că în multe competiții pe corpul arbitrilor vor fi instalate camere, pentru a detecta comportamentul negativ al anumitor jucători. Acest lucru va fi testat în cadrul următoarei Cupe Mondiale a Cluburilor.

De asemenea, organizatorii fiecărei competiții vor avea dreptul să introducă în regulament obligativitatea arbitrilor de a explica pe loc deciziile luate cu ajutorul arbitrajului video. În plus, organizatorii fiecărei competiții au libertatea de a impune ca doar căpitanii de echipă să aibă voie să discute cu arbitrul, regulă care a fost testată cu succes în ultima perioadă, inclusiv la Euro 2024. Menirea acestei reguli este eliminarea completă a protestelor din partea jucătorilor.

Pe ordinea de zi a întrunirii de la Belfast a fost și „Legea Wenger", care vizează regula off-side-ului. Fostul mare antrenor al lui Arsenal propune de câțiva ani ca un jucător să fie considerat în poziție afară din joc doar dacă are tot corpul în spatele liniei ultimului apărător. Acest lucru ar oferi mai mult credit atacanților și ar duce la eliminarea anulării multor goluri pentru off-side-uri infime. Regula a fost testată la nivel juvenil și FIFA a dat undă verde ca testele să continue la mai multe competiții pe care forul mondial le organizează.

O fotografie făcută cu încredere. O promisiune încălcată. Iar în câteva clipe, viața unei minore se schimbă. /A cunoscut un vlogger pe internet. A dus-o într-o pădure, unde a fost constrânsă să facă poze intime. A crezut că vor rămâne private. Nu au rămas. /Imaginile au ajuns online. Iar întrebările sunt inevitabile: /Unde se termină încrederea și unde începe manipularea? Cine trebuie să răspundă? Minora care a avut încredere sau adultul care a exploatat-o? /Cum pot fi prevenite astfel de situații? Ce trebuie să facă victimele, dar și autoritățile? /La AMPRENTE căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

Polița RCA se scumpește din 4 octombrie: Ce categorii de șoferi vor plăti cel mai mult
Polița RCA se scumpește din 4 octombrie: Ce categorii de șoferi vor plăti cel mai mult
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Rețeaua imobiliară a lui Popșoi. Investiții la Trușeni și Durlești cu parteneri controversați
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Rețeaua imobiliară a lui Popșoi. Investiții la Trușeni și Durlești cu parteneri controversați
/VIDEO/ Accident violent la Peresecina: Trei mașini distruse și patru persoane transportate la spital
/VIDEO/ Accident violent la Peresecina: Trei mașini distruse și patru persoane transportate la spital
/VIDEO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime postate pe Internet
/VIDEO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime postate pe Internet
Planuri rămase doar pe hârtie: De ce nu au mai ajuns în Moldova centralele electrice de urgență și turbina din Norvegia
Planuri rămase doar pe hârtie: De ce nu au mai ajuns în Moldova centralele electrice de urgență și turbina din Norvegia

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente