O nouă ședință cu scandal la Consiliul Municipal Chișinău. Membrii MAN absentează a 5-a oară și blochează votarea bugetului municipal pentru anul 2025, susține PAS. Membrii fracțiuniI au ieșit cu pancarte lângă tribuna CMC, pentru a protesta contra MAN.
Am solicitat o reacție de la reprezentanții Primăriei Chișinău, care au declarat:
„Încă o acțiune de show organizată de cei din PAS în sala CMC. Scopul lor este să facă politică și nu îi interesează viața Capitalei și a chișinăuienilor, deoarece bugetul municipal a fost propus de executiv în termen, după lungi dezbateri și consultări, dar consilierii PAS nu au votat intenționat bugetul și au boicotat ședința. Toate cele declarate de la tribuna CMC sunt supărări personale ale celor din PAS, deoarece Chișinăul continuă să se dezvolte. Și, în final, după ce au reușit să facă totul la nivel de țară, s-au apucat și de Chișinău, deoarece ei deja sunt din nou în campanie electorală”.
Anterior, fracțiunea PAS din CMC a anunțat că va veni în fiecare zi de marți la Consiliul Municipal. În acest sens a fost înregistrat un demers repetat de convocare a ședinței CMC pentru data 4 martie, ora 10:00.


TV8.md amintește că bugetul municipal pentru anul 2024 a fost aprobat după o întârziere de aproape 8 luni. Atunci, primarul Capitalei acuza fracțiunea PAS și alți consilieri de lipsă de voință politică, iar, ulterior, a declarat că e preocupat de interesele chișinăuienilor, motiv pentru care a purtat discuții cu cei de la PAS.





























































