Ziua de 2 martie 1992 reprezintă un punct de cotitură în istoria Republicii Moldova. Tragicul război a curmat mii de vieți pe ambele maluri ale Nistrului. La peste 3 decenii, datorită dominației informaționale, propaganda de la Tiraspol încă distorsionează adevărul despre război. Unul dintre cele mai răspândite falsuri susține că mișcarea de renaștere națională de la Chișinău ar fi interzis limba rusă. Care e adevărul, am analizat în cadrul emisiunii „Alo, TV8”.
„Totul a început cu legea cu privire la funcționarea limbilor în 1989. Sub aplauzele majorității, limba moldovenească în grafia latină este declarată unica limbă de stat – adică limba română. Transnistrenii au protestat împotriva discriminării. Ei nu voiau să se numească români așa cum o făcea Frontul Popular din Moldova și simpatizanții acestora”, se spune într-un reportaj al Первый Приднестровский.
„Când războiul s-a terminat în 1992, poporul transnistrean nu a rămas furios. Înțelegeți? Noi mereu am vrut compromisuri. Ce am cerut noi? Autonomie și păstrarea limbii ruse. Păstrarea identității noastre naționale. Iată care este nuanța. Ei nu aveau nevoie de asta. Voiau să ne impună o nouă identitate, cea a poporului român. O prostie. O absurditate. Dar ei asta au dorit și bineînțeles că asta au primit”, a declarat pretinsul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski.
În realitate, nu a existat niciun fel de discriminare culturală, etnică sau de altă natură. Despre realitățile din acea perioadă ne-a relatat generalul în rezervă Ion Costaș, ministru al Apărării în timpul războiului de pe Nistru:
„Și în structura asta, chipurile să fie iaca limba rusă, care a fost limba imperială și care a fost impusă aici și trebuia să o cunoști obligatoriu, invers erai mort. Străin în țara ta, în patria ta. Astea sunt povești de adormit copii. Nu o fost situația. Nici nu o fost creată. Nici societatea nu era pregătită. Nici acum, după 33 de ani nu e pregătită să introducem peste tot să vorbim limba română, care e limba de stat. Nu. E o aberație. Nu e adevărat”.
Un alt argument este însăși legea din 1989 la care fac trimitere propagandiștii. Această poate fi accesată de oricine în format online:
„Limba rusă (...) se foloseşte pe teritoriul republicii alături de limba moldovenească în calitate de limbă de comunicare între naţiuni (...). RSS Moldovenească garantează folosirea limbilor ucraineană, rusă, bulgară, ivrit, idiş, ţigănească, a limbilor altor grupuri etnice, care locuiesc pe teritoriul republicii, pentru satisfacerea necesităţilor lor naţional-culturale”.
În țara noastră nu a existat și nu există dosare penale sau persecuții pe criterii etnice sau lingvistice. Statutul special al autonomiei Găgăuze, existența liceelor, teatrelor, școlilor în limba rusă demonstrează angajamentul ferm și de durată a autorităților de susținerea a coeziunii sociale.
Un alt element central al propagandei de la Tiraspol, promovează ideea că Republica Moldova se face vinovată de acțiuni de genocid în conflict.
„Anul următor, în Moldova va fi declarat anul combatantului, voluntarului, adică ocupant pentru noi. Ei îi onorează pe cei care au atacat și au omorât, inclusiv civili, femei, copii și bătrâni. Iar la noi pe cei care au apărat. Înțelegeți?”. Noi considerăm aceste evenimente ca tragedii. De exemplu le numim: tragedia de la Bender, tragedia de la Dubăsari. Ei văd în asta niște ambiții nerealizate, revanșism. Aspirația de a realiza ceea ce nu au reușit atunci. Probabil, să omoare mai mulți oameni, să ocupe pământuri, să distrugă statul transnistrean”, a declarat pretinsul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski.
Anul 2022 a fost declarat Anul recunoștinței față de veteranii de război, care au apărat independența și integritatea țării noastre. Republica Moldova a purtat un război de apărare și nicidecum un război de cotropire. Pe ambele maluri locuiau și locuiesc cetățenii aceluiași stat prin urmare narativele despre un pretins genocid sunt nefondate.
„E o minciună grosolană ca și prima cu limba rusă. Nu este adevărat. Ăștia sunt cetățenii noștri. Limba rusă pentru noi nu era un obstacol, noi o cunoșteam foarte bine, mai bine decât limba mamei, mai bine decât limba română. O cunoșteam majoritatea, în 80% din populație. Și atunci ei nu erau dușmanii noștri ucrainenii, rușii, bielorușii, găgăuzii, tătarii, mongolii care erau acolo. Nu, nu erau. E o aberație. Care e folosită pentru propagandă și adormirea prostimii, majorității”, a explicat ex-ministrul Apărării, Ion Costaș.
Conform datelor oficiale, 30.000 de persoane au participat la conflictul armat. Dintre acestea 321 și-au pierdut viața, iar alții 3.500 au fost răniți. Din 2010, ziua de 2 martie este numită Ziua Memoriei.
