Președintele Parlamentului și ministrul de Externe de la Chișinău vor merge în Statele Unite în luna martie. Aceștia vor participa la inaugurarea consulatelor de la Chicago și Sacramento. Solicitat să comenteze ultimele declarații făcute de liderul american despre Moldova, Igor Grosu, a spus ironic că așteaptă mai multe detalii de la Donald Trump și că, în țara noastră, doar socialiștii și comuniștii sunt de stânga.
„Mă duce la gândul că forțele de stânga din Republica Moldova ar fi beneficiat de acești bani. La noi din stânga sunt socialiștii și comuniștii. Probabil vom aștepta detalii mai multe, colegii din stânga au fost tare modești în toată această perioadă și au ținut foarte așa incognito această informație”,a declarat șeful Legislativului.
În altă ordine de idei, Grosu a mulțumit SUA pentru tot sprijinul acordat Moldovei:
„La modul serios, noi am beneficiat enorm de mult din partea poporului american. Sunt domenii strategice în care noi am investit grație acestui suport: securitate energetică, agricultură, vinificație, infrastructura drumurilor și multe, multe altele, universități, mass-media din Republica Moldova a beneficiat foarte mult și asta este de bine.
De fiecare dată vom spune mulțumesc poporului american. Eu nu știu ce vrea să transmită (Trump), noi vom răspunde la toate solicitările care sunt, dacă vor fi evident. Pe partea noastră am fost și suntem transparenți. Tot de ce am beneficiat este transparent. Și cum am spus, da, noi suntem recunoscători poporului american pentru tot ajutorul de care am beneficiat de la independență încoace. Sunt curios și eu, left wing au beneficiat de aceste resurse, probabil că se poate. Nu știu, vedem”.
TV8.md amintește că în cadrul primului său discurs în Congres, președintele american, Donald Trump, a menționat Moldova, alături de alte țări, ca beneficiari ai unor programe finanțate de USAID, susținând că țara noastră a primit cele 32 de milioane pentru „o operațiune de propagandă de stânga”, fără a oferi alte detalii.
De fapt, suma de 32 de milioane de dolari a fost destinată organizației Internews pentru programe care includ „mass-media ca factor de susținere a democrației, incluziunii și responsabilității în Moldova” și promovarea „organizațiilor media sustenabile”. Acest lucru este evidențiat și în postarea Departamentului de Eficiență Guvernamentală al SUA (DOGE), condus de Elon Musk, prin care se anunța, pe 25 februarie, anularea finanțării respective.
Un aspect important este și că fondurile de 32 de milioane de dolari NU erau destinate exclusiv Republicii Moldova, ci au fost alocate pentru un program internațional desfășurat în mai multe țări.





































