În timp ce Papa Francisc rămâne spitalizat la Roma, mii de credincioși din întreaga lume continuă să se roage pentru sănătatea acestuia. Între timp, în fața spitalului unde suveranul pontif este internat, vin oameni din toate colțurile țării. Se roagă pentru sănătatea sfântului părinte.
„Sunt emoționat, pentru că mama a ajuns așa acum un an și jumătate cu o bronșită, așa că am venit aici să-l susțin, pentru că mi-am pierdut mama. Am plecat din satul meu, Cercola, azi dimineață la 5 dimineața, am luat autobuzul și am ajuns aici ”.
Papa Francisc, care de aproape trei săptămâni este internat în spital pentru o dublă pneumonie, nu a mai suferit episoade acute de insuficiență respiratorie, însă starea sa „a rămas staționară”, a anunțat aseară Vaticanul.
Suveranul Pontif, în vârstă de 88 de ani, și-a petrecut ziua în fotoliu și a continuat tratamentul cu oxigen. Vaticanul a subliniat că, din cauza complexității stării sale de sănătate, prognosticul rămâne rezervat.





















