Peste 450 de pasageri ai unui tren au fost luați ostatici de separatiștii din Pakistan. Militanții au deschis focul asupra trenului, rănind mecanicul locomotivei și provocând panică printre pasageri. Oficiali din administrație și din poliție au confirmat atacul.
Atacul a fost revendicat de către Armata de Eliberare Baloch, care este un grup militant separatist. Într-o declarație, aceștia a spus că printre ostaticii din tren se află și personal militar.
De asemenea, a amenințat că va executa toți ostaticii dacă Pakistanul va încerca să lanseze o operațiune militară de salvare. Blocul separatist solicită independența Belucistanului, una dintre cele mai bogate provincii pakistaneze în minerale, dar slab populată.
Ministrul de Interne al Pakistanului a condamnat atacul și a spus că guvernul nu va face nicio concesie „fiarelor care trag asupra pasagerilor nevinovați”.
Pakistanul a înregistrat o creştere a atacurilor, în special cele lansate de islamişti şi separatişti. În august, luptătorii separatiști au ucis 39 de persoane. Ei au verificat cărțile de identitate ale pasagerilor pe diferite drumuri şi i-au împușcat pe cei care erau punjabi, considerați ca fiind majoritari în rândurile armatei, angajate în lupta împotriva separatiștilor.





























































