Acordul de încetare a focului între Ucraina și Rusia este acum în favoarea Moscovei, crede expertul în securitate, Artur Leșcu. Potrivit acestuia, rușii pot folosi pauza pentru a acumula forțe, a se regrupa și a lansa noi atacuri asupra ucrainenilor. Analistul mai subliniază că acordul respectiv nu înseamnă neapărat și o pace în adevăratul sens al cuvântului.
Astfel de acorduri pot duce la semnarea păcii finale sau pot fi doar perioade de respiro pentru cei aflați în război. Pe de altă parte, nu au existat acorduri de pace fără ca ele să fie precedate și de astfel de armistiții temporare:
„De obicei, până a ajunge la semnarea păcii propriu-zise, părțile beligerante pot avea chiar și zeci de astfel de acorduri privind încetarea temporară a focului”.
Deși o eventuală încetare a focului ar însemna că nu se distrug vieți omenești, din punct de vedere al realităților de front, Rusia are nevoie mai mult de o pauză, crede expertul WatchDog:
„Armata Rusă este la limita posibilităților și a ajuns la un nivel vizibil de degradare. Folosirea în ultimă perioadă a tot mai multă tehnică învechită sau chiar a măgarilor pentru misiuni logistice arată clar că Rusia are nevoie de o pauză mai mult ca oricând, în ciuda declarațiilor sale agresive și belicoase”.
TV8.md amintește că Statele Unite au reluat recent ajutorul militar, dar și serviciile de spionaj pentru Ucraina. Decizia a fost luată imediat după încheierea negocierilor purtate de americani și ucraineni în Arabia Saudită. În acest fel, Washingtonul a răsplătit Kievul pentru disponibilitatea de a opri luptele pentru cel puțin 30 de zile. Armistițiul va intra, însă, în vigoare dacă și rușii vor fi gata să lase armele. Potrivit Reuters, tot la negocierile de ieri s-au convenit noi schimburi de prizonieri între Rusia și Ucraina, precum și participarea Europei la negocierile de pace. Luna trecută, SUA a discutat despre pace și cu rușii, la fel în Arabia Saudită.