Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1699: Alerta SUA și pericol de Al Treilea Război Mondial. Zelenski acuză, iar Trump îl apără pe Putin

/VIDEO/ „Numai la Dumnezeu nu am ajuns”: Feroviarii anunță când vor ieși din nou la protest în fața Parlamentului

CFM
12 martie 2025, ora 14:40

Criza de la CFM ia amploare. Angajații mai multor noduri feroviare din nordul țării și-au oprit parțial activitatea, protestând astfel față de restanțele salariale de aproape 7 luni. Aceștia cer autorităților să le achite salariul, iar dacă problema nu va fi soluționată până pe 17 martie, vor intra în grevă. Vineri însă toți feroviarii din țară vor protesta în fața Parlamentului de la Chișinău. 

Potrivit Federației Sindicale a Feroviarilor din Republica Moldova, cei aproape 5 mii de angajați ai CFM nu și-au primit salariile, unii chiar din luna august 2024, iar datoriile au ajuns la peste 190 de milioane de lei. Au tot bătut la ușa autorităților, însă fără vreun rezultat. 

„Nimic. Până când nimic. La Dumnezeu doar nu am ajuns, dar în rest la toate autoritățile, începând cu Guvernul, Parlamentul, Președinție, Agenția Proprietății Publice, Avocatul Poporului, Inspecția Muncii, care de altfel tac. Zece ani de când eu le scriu scrisori. Deocamdată nu văd o soluție, ca să o pot transmite să audă și colegii mei”, a declarat președintele Federației Sindicale a Feroviarilor din Moldova, Ion Zaporojan.

Situația feroviară a fost discutată la o întrevedere cu prim-ministrul Dorin Recean, dar, potrivit lui Ion Zaporojan, problema salariilor nu a fost abordată.

„Până la urmă, Guvernul va rectifica bugetul în luna aprilie și se va da 72 de miliaone de lei pentru reabilitarea tronsonului Văleni, care este închis de doi ani, ca agenții economici să transporte mărfuri ca să nu treacă prin Ucraina și într-adevăr vor crește volumele. Și a doua parte - zece milioane lei pentru Fălciu, ca să ajungem până la Prut ca să avem și din partea ceia venituri ca să putem în viitor avea și ban pentru salarii și alte chestiuni”.

Până atunci însă, vineri, 14 martie, feroviarii din țară se vor aduna la Chișinău, unde vor organiza un protest în fața Guvernului și Președinției. Aceștia cer soluții urgente, înainte ca întreaga rețea feroviară să fie blocată complet, spun ei. 

Solicitat pentru o reacție, purtătorul de cuvânt al Guvernului ne-a spus că Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea va veni mâine, înaintea ședinței Guvernului cu o reacție la subiect. 

Acum o săptămână, prim-ministrul Dorin Recean declara că Întreprinderea „Calea Ferată din Moldova” trebuie să taie din cheltuieli și să fie reorganizată, iar în prezent se elaborează un plan în acest sens.

Problemele financiare ale Căilor Ferate din Moldova persistă de câțiva ani. Pentru a le plăti datoriile salariale, administrația CFM a accesat anterior două credite a câte 35 de milioane de lei fiecare. Problema însă s-a rezolvat temporar. Ulterior, întreprinderea a mizat că ar putea obține în jur de 200 de milioane de lei din vânzarea locomotivelor, a vagoanelor vechi, dar și a metalului uzat, însă așteptările optimiste nu au fost confirmate în realitate. Un protest similar al feroviarilor a avut loc pe 14 februarie. 

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

/HARTĂ/ Cutremur în România, resimțit și în Republica Moldova: E cel mai puternic din 2026
/HARTĂ/ Cutremur în România, resimțit și în Republica Moldova: E cel mai puternic din 2026
/PROMO/ „Acasă - fără frică”, la TV8: Unde se termină grija și începe controlul - astăzi, la știrile orei 19:00
/PROMO/ „Acasă - fără frică”, la TV8: Unde se termină grija și începe controlul - astăzi, la știrile orei 19:00
Ora de iarnă 2026 în Moldova: Când se schimbă ora și cum ne afectează
Ora de iarnă 2026 în Moldova: Când se schimbă ora și cum ne afectează
TV8 angajează noi colegi: Cum poți deveni redactor la tv8.md, reporter TV sau jurnalist de investigație
TV8 angajează noi colegi: Cum poți deveni redactor la tv8.md, reporter TV sau jurnalist de investigație
/VIDEO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri
/VIDEO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente