Dacă alegerile parlamentare din toamnă vor fi câștigate de formațiunile pro-ruse care nu vor respecta angajamentele actualei guvernări, atunci cele 1,9 miliarde de euro din planul de ajutor, ar putea să nu mai ajungă în Moldova. Sunt declarațiile președintelui Delegației la Comisia parlamentară de asociere UE Moldova Siegfried Mureșan care mai spune că prima tranșă ar putea deja să ajungă în țara noastră, la mijlocul primăverii.
„Daca Moldova în viitor va fi condusă de Guverne și autorități care nu vor respecta condițiile, atunci evident că toate aceste reforme vor fi puse în pericol. Adică acest proces ar putea fi în pericol, deoarece există condiții care trebuie implementate pentru ca banii din această facilitate să curgă. Cine va lăsa țara în viitor nu hotărâm noi, asta trebuie să decidă poporul Moldovei. Dar spunem clar că am văzut progrese remarcabile în ultimii ani și, dacă sunt, știți, teoretic ar trebui să fie un Guvern care este cu adevărat pro-european”, a menționat europarlamentarul Siegfried Mureșan.
Banii oferiți de europeni sunt destinați pentru proiecte în energetică, reforma justiției, lupta cu corupția, agricultura, dar și construcția de drumuri și poduri. Nu este exclus însă și faptul că va trebui de investit și în consolidarea apărării, așa cum riscuri există mereu, susține comisara europeană pentru Extindere.
„Se spune că Rusia poate atinge orice țintă de pe pământ, aproape orice țintă de pe pământ. Și este, de asemenea, adevărat că au și arme nucleare. Și de aceea trebuie să abordăm securitatea cu mare grijă. Nu ne place să cheltuim bani pentru arme sau pentru securitate, dar trebuie să ne apărăm. Deci, în această privință, nicio țară nu este în siguranță, nu doar din cauza Rusiei, ci din cauza a tot ceea ce se întâmplă în lume. Deci cred că suntem acum, am intrat deja în perioada în care va trebui să investim mai mult în această securitate”, a punctat comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos.
De două ori pe an, Republica Moldova va trebui să ofere UE un raport în care să explice cum s-au cheltuit banii. Primii bani, 315 milioane de euro, ar putea ajunge în Republica Moldova la sfârșitul lunii aprilie, după care în măsură ce condițiile UE vor fi îndeplinite, vor urma și celelalte tranșe. Din totalul de 1,9 miliarde de euro, 520 de milioane sunt granturi, iar aproximativ 1,4 miliarde de euro sunt împrumuturi cu dobândă redusă.