Liderul AUR, George Simion, și-a depus vineri dosarul pentru înscrierea la alegerile prezidențiale din luna mai. El susține că până acum a strâns peste 600.000 de semnături, scrie adevarul.ro.
„Reuşim! Depăşim 600.000 semnături, continuăm azi inclusiv cu semnăturile pentru Anamaria Gavrilă”, a scris, vineri, pe Facebook, George Simion.
Reprezentanţii AUR au anunţat că preşedintele formaţiuni, George Simion, va susţine, începând cu ora 15:30, discursul şi conferinţa de presă, în contextul depunerii candidaturii sale la alegerile prezidenţiale.
Lidera POT, Anamaria Gavrilă, ar urma să-şi depună candidatura sâmbătă, în ultima zi în care se mai poate face acest lucru, deși încă nu a reușit să strângă numărul de semnături necesare.
După respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, liderii AUR şi POT au anunţat că-şi vor depune amândoi candidaturile, iar, după validarea acestora, unul dintre ei se va restrage. Șeful AUR a subliniat atunci că vor continua mișcarea suveranistă în privința presiunii pentru revenirea la turul II, „cu acceptul domnului Călin Georgescu”.
Decizia vine ca urmare a respingerii definitive a candidaturii lui Călin Georgescu, de marți, 11 martie. Judecătorii au anunțat că au menținut decizia Biroului Electoral Central (BEC) și au decis în unanimitate că suveranistul Călin Georgescu nu poate să candideze.