Luptătorul de stil greco-roman, Vitalie Eriomenco, a devenit campion european Under 23. La rândul său, Alexandrin Guțu a cucerit medalia de bronz în cadrul aceluiași Campionat European U23 de la Tirana.
În categoria de greutate 63 kg, Eriomenco a obținut patru victorii, cu armeanul Davit Jotyan, rusul Aleksandr Andreev, georgianul Romeo Beridze și azerul Ziya Babashov.
La categoria de greutate 77 kg, Alexandrin Guțu a reușit să-l învingă în ultimul meci pe suedezul Karl Maff.
În finală a acces și Alexandru Solovei (82 kg). Asta după ce a trecut de belgianul Ibrahim Tabaev, finlandezul Jonni Sarkkinen și azerul Elmin Aliyev. În ultimul act, Alexandru Solovei se va duela cu Gamzat Gadzhiev.
La 72 kg, Vasile Zabica va lupta în meciul pentru medalia de bronz.
TV8.md amintește că luptătorii Ion Marcu și Eugeniu Mihalcean, au cucerit medalia de bronz la Campionatul European U23 de la Tirana. Sportivii au concurat la categoria de greutate 74 kg și 86 kg. De asemenea, luptătoarea de stil liber, Mihaela Samoil, a devenit vicecampioană europeană.