Feribotul de la Molovata, care leagă cele două maluri ale Nistrului, și-a sistat activitatea. Motivul întreruperii programului de deplasare a navei este vântul puternic.
Anunțul a fost făcut de către Serviciul Vamal, care a precizat că transportul va fi reluat imediat ce condițiile meteo o vor permite.
În aceste condiții, autoritățile recomandă utilizarea postului vamal intern de control „Criuleni 18”, aflat la aproximativ 32 km distanță.
TV8.md amintește că Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis cod galben de vânt puternic în sudul Moldovei, până la ora 15:00. În această perioadă, se prevăd intensificări ale vântului sud-vestic în rafale de până la 15-20 m/s.




































