Kirsty Coventry a fost aleasă joi în funcția de președinte al Comitetului Internațional Olimpic. Este prima femeie care ajunge în această funcție, transmite News.ro.
Coventry este fostă înotătoare, calitate în care a devenit dublă campioană olimpică, medaliată cu patru medalii de argint și una de bronz la cele cinci ediții ale Jocurilor Olimpice la care a participat. După retragerea din sport, a devenit membru al Comitetului Executiv CIO între 2018 și 2021 în calitate de președinte al Comisiei Sportivilor, și membru individual din 2023.
Fosta sportivă, în vârstă de 41 de ani, deține actualmente funcția de Ministru al Sportului, Artelor și Agrementului din Zimbabwe, iar noua misiune o va prelua de la 24 iunie 2025. Totodată, pe 23 iunie, germanul Thomas Bach, în vârstă de 71 de ani, își va încheia mandatul de președinte după 12 ani la conducerea CIO.
De asemenea, neamțul a fost numit miercuri președinte de onoare pe viață al organismului olimpic.
Pentru șefia CIO au mai candidat: preşedintele Federației Internaţionale de Atletism, Sebastian Coe, vicepreşedintele CIO, Juan Antonio Samaranch, preşedintele Uniunii Internaţionale de Ciclism, David Lappartient, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Schi şi Snowboard, Johan Eliasch, prinţul Feisal al Hussein, membru al Comitetului Executiv al CIO, şi preşedintele Federaţiei Internaţionale de Gimnastică, Morinari Watanabe.
Fosta campioană olimpică la înot a fost aleasă din primul tur de scrutin și a devenit inclusiv primul reprezentat al Africii care va conduce forul olimpic mondial.





















