Vecinii lui Alexandr Nesterovschi spun că l-au văzut ultima dată ieri-dimineață. Mașina acestuia a rămas parcată la Bălți, în curtea blocului în care locuiește deputatul. Apropiații lui Nesterovschi refuză să discute cu jurnaliștii.
„- Soția mi-a zis că dimineață el era aici. - Ieri-dimineață? - Da, așa că nu trebuie”.
„- Alexandr Nesterovschi, când l-ați văzut ultima oară? - Săptămâna trecută. - Mai mult nu l-ați văzut, astăzi, ieri? Nu”.
În timp ce Nesterovschi este de negăsit, automobilul acestuia a fost surprins parcat în curtea blocului în care locuiește. Aseară, ziariștii de la TVN au surprins-o și pe iubita acestuia, Elena Palagniuc, în timp ce discuta cu oamenii legii.
La sediul Partidului „Renaștere” din Bălți, nu am găsit pe nimeni din colegii lui Nesterovschi, iar la încercările noastre de a afla unde este deputatul, am fost redirecționați către avocatul său.
„- Nu este nimeni, toată întrebările la avocat. - Care întrebări? - Nu contează care, dumneavoastră cu ce întrebare? - Noi în privința lui Alexandr Nesterovschi. - Toate întrebările la avocatul lui.
Bălțenii s-au arătat indignați de faptul că acesta a reușit să fugă înainte de pronunțarea sentinței.
„- A primit pe merite. - Cum credeți, unde este el? - Nu știu, cred că în Rusia”.
„Cred că este o comandă politică, aici nici nu este de mirare, de ce anume doar Nesterovschi, mai sunt astfel de oameni care stau la rând”.
Cred că el a fost informat mai din timp și a pregătit valiza, a pregătit, a cunoscut aceste lucruri, cineva i-a șoptit poate.
„Cum așa să-l judeci, dacă el nici măcar nu a fost la judecată, Doamne, ce se face în țara asta”.
TV8.md amintește că ieri, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, l-a găsit vinovat pe deputatul Alexandru Nesterovschi de acceptarea finanțării ilegale din partea lui Ilan Șor, dar și de de tentativă de corupere a altor cetățeni cu banii proveniți de la gruparea Șor. Instanța l-a condamnat la 12 ani de pușcărie. În lipsa inculpatului, judecătorul a dispus căutarea lui. La ultima ședință de judecată înainte de pronunțare, Nesterovschi se declara nevinovat.
Colegii lui Nesterovschi, afiliați fugarului Ilan Șor, au anunțat, azi-dimineață, că însuși Putin a avut grijă să-i dea lui Nesterovschi cetățenie rusă. Deputații au mai declarat că sentința lui Nesterovschi nu este decât o condamnare politică. Atât Bolea, cât și alți parlamentari spun că nu știu nimic despre locul aflării lui Nesterovschi.
Juristul Alexandru Bot presupune că a fost o evadare bine gândită:„Nu știu dacă putea fi anticipată. Vorbim de o situație absolut ieșită din comun. Nu e vorba de un fapt banal de corupție, ci de intervenția unui stat străin în această configurație. Cred că serviciile speciale puteau fi mai diligente pe marginea acestui caz, ca să evităm acest scenariu”.
Și fosta șefă a Procuraturii Anticorupție a comentat condamnarea lui Nesterovschi. Veronica Dragalin susține că ancheta a fost una de succes datorită curajului de care a dat dovadă lidera ALDE, Arina Spătaru.
Astăzi, Alexandr Nesterovschi a fost dat în căutare internațională. Informația a fost confirmată pentru TV8 de șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu.