Șeful suspendat al Direcției Juridice a Parlamentului, Ion Creangă, rămâne închis în casă. Judecătoria Chișinău i-a prelungit cu 30 de zile arestul la domiciliu în dosarul în care este acuzat de trădare de patrie și complot împotriva Republicii Moldova.
Decizia a fost luată la solicitarea PCCOCS.
„Demersul procurorilor a fost prezentat în contextul în care după trimiterea dosarului penal în judecată, legea nu le permite procurorilor să conteste la Curtea de Apel schimbarea măsurii din arest preventiv în arest la domiciliu, în condițiile în care măsura impusă nu a fost încălcată de către inculpat”, se menționează într-un comunicat al procuraturii.
Precizăm că la mijlocul lunii noiembrie 2024, Creangă a fost trimis pe banca acuzaților. În judecată au ajuns inclusiv un ofițer al Poliției de Frontieră și soția acestuia, suspectată de complicitate.
TV8.md amintește că cei doi funcționari au fost reținuți în iulie 2024, după ce oamenii legii au descoperit că aceștia ar fi colaborat cu un asistent al atașatului militar al Ambasadei Rusiei la Chișinău.
Potrivit PCCOS, în perioada 2023-2024, funcționarii ar fi avut întâlniri conspirative de peste două ore, în cadrul cărora ar fi transmis informații sensibile obținute prin spionaj. Conform procurorilor, scopul acestor acțiuni ar fi fost sprijinirea activităților ostile împotriva Moldovei. Ofițerul parlamentar a fost prins în flagrant, primind de la asistentul diplomatului rus 500 de dolari, iar de la domiciliul acestuia au fost ridicați încă 1.100 de dolari.
În paralel, ofițerul superior din Poliția de Frontieră, care activa pe Aeroportul din Chișinău, a avut și el contacte regulate cu același diplomat rus. Acesta ar fi stabilit o legătură secretă cu angajatul ambasadei ruse pentru a transmite informații sensibile. În plus, soția acestuia, implicată în transmiterea unui telefon cifrat pentru a facilita comunicarea secretă, a fost și ea pusă sub acuzare pentru complot împotriva Moldovei.
Ion Creangă a fost inițial plasat în arest preventiv după gratii și suspendat din funcție de către Parlament. La finalul lunii februarie 2025, acesta a fost transferat în arest la domiciliu. Ion Creangă și polițistul de frontieră resping acuzațiile.
În urma scandalului de spionaj, ambasadorul Federației Ruse de pe atunci, Oleg Vasnețov, a fost convocat a Ministerul Afacerilor Externe. Iar asistentul atașatului militar al Ambasadei ruse la Chișinău a fost declarat persona non grata.
Conform legii, trădarea de patrie se pedepsește cu închisoare între 15 și 20 de ani, plus interdicția de a ocupa anumite funcții timp de 10-15 ani. Complicitatea la complot împotriva Moldovei poate fi sancționată cu închisoare de la 5 la 10 ani și o interdicție similară de 5-10 ani.




































