Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1699: Alerta SUA și pericol de Al Treilea Război Mondial. Zelenski acuză, iar Trump îl apără pe Putin

/VIDEO/ Campania Învață în Moldova a ajuns la Soroca: 500 de liceeni au aflat despre ofertele educaționale din universități

DEF09385
25 martie 2025, ora 15:41

500 de elevi din raioanele Soroca, Rîșcani, Drochia, Glodeni și-au dat întâlnire la Cetatea Sorocii, sâmbătă 22 martie, la târgul universităților, organizat de Ministerul Educației și Cercetării, în cadrul campaniei „Învață în Moldova”. Participanții au aflat ofertele educaționale ale universităților de stat, participante la eveniment. 

 „Am inițiat campania Învață în Moldova, având toată certitudinea că universitățile din țara noastră au ce oferi. Au deschis programe noi, oferă burse, locuri de cazare în cămine. Diplomele obținute în Republica Moldova sunt recunoscute la nivel european, iar începând cu 2024 și la nivel internațional, căci noi suntem parte a Convenției Globale a Diplomelor în instituțiile de învățământ superior”, a declarat  Galina Rusu, secretar general al Ministerului Educației și Cercetării.

 Reprezentanții instituțiilor de învățământ superior au povestit absolvenților de liceu despre avantajele pe care le oferă, dacă aleg o universitate locală.

 „Universitatea oferă spații moderne pentru studii, cazare în cămine și burse care sunt în valoare de 3400 de lei. De asemenea, studenții au multe oportunități cum ar fi bursele Erasmus, plecări în România, Polonia, Marea Britanie, Turcia, unde studenții noștri pot frecventa de la o lună până la un an o universitate de peste hotarele țării”, a menționat participanta la târg Ana Cărbune, Studentă Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”.

 De asemenea, liceenii au avut ocazia să participe la un masterclass de ghidare în carieră, organizat de Serviciul de Asistență Psihopedagogică local, dar și să discute cu medici, profesori, antreprenori și agricultori despre aceste profesii.

 Alți circa 600 de elevi din Căușeni, Anenii Noi și Ștefan Vodă și-au dat întâlnire la același târg, organizat la Casa de Cultură din Căușeni.

 La final, evenimentul s-a încheiat într-o atmosferă relaxantă, cu un recital al interpretului Marej la Căușeni și un recital al artistului Kapushon la Soroca.

 Campania „Învață în Moldova” a fost lansată de către Ministerul Educației și Cercetării în parteneriat cu instituțiile de învățământ superior, organele locale de specialitate în domeniul învățământului și liceele din Republica Moldova.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

/HARTĂ/ Cutremur în România, resimțit și în Republica Moldova: E cel mai puternic din 2026
/HARTĂ/ Cutremur în România, resimțit și în Republica Moldova: E cel mai puternic din 2026
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
Ora de iarnă 2026 în Moldova: Când se schimbă ora și cum ne afectează
Ora de iarnă 2026 în Moldova: Când se schimbă ora și cum ne afectează
TV8 angajează noi colegi: Cum poți deveni redactor la tv8.md, reporter TV sau jurnalist de investigație
TV8 angajează noi colegi: Cum poți deveni redactor la tv8.md, reporter TV sau jurnalist de investigație
/VIDEO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri
/VIDEO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente