Sute de palestinieni au protestat marți seară în nordul Gazei față de gruparea militantă Hamas. Demonstrația a fost cea mai mare de acest tip din interiorul teritoriului, de la atacurile din 7 octombrie. Între timp, palestinianul Hamdan Ballal, coregizorul documentarului „No Other Land", premiat cu Oscar anul acesta, a fost eliberat după arestul de luni.
Totodată, mașinile Tesla vor fi lansate luna viitoare pe piața din Arabia Saudită, iar Iranul pregăteşte răspunsul pentru Trump.
video: tg/Nexta
UPDATE Premierul israelian Benjamin Netanyahu ameninţă miercuri că va intensifica presiunea asupra Fâşiei Gaza dacă Hamas persistă „în refuzul său de a elibera ostaticii”, potrivit AFP, transmite Mediafax. „Cu cât Hamas persistă în refuzul său de a elibera ostaticii noştri, cu atât mai puternică va fi presiunea pe care o vom exercita”, a declarat Netanyahu în faţa parlamentului israelian de la Ierusalim. „Aceasta include confiscarea teritoriului, precum şi alte măsuri pe care nu le voi detalia aici”, a adăugat oficialul.
UPDATE O înregistrare video obținută de CNN a arătat mulțimi mari, estimate la mii de persoane de către un jurnalist CNN aflat la fața locului, mărșăluind pe străzile din Beit Lahia, în nordul Gazei, scandând „Pentru numele lui Dumnezeu, Hamas afară”, „Hamas teroriști” și „Vrem sfârșitul războiului”. Un mesaj distribuit pe rețelele de socializare părea să facă apel la organizarea a nouă demonstrații anti-Hamas în Gaza miercuri, organizatorii protestului afirmând că „vocile noastre trebuie să ajungă la toți spionii care ne-au vândut sângele”.
UPDATE Mașinile Tesla vor fi lansate luna viitoare pe piața din Arabia Saudită, conform unui anunț postat pe site-ul producătorului american de vehicule electrice (EV), transmite Reuters, conform Agerpres. Mașinile companiei lui Elon Musk se vând în alte țări din Orientul Mijlociu dar nu în Arabia Saudită, cea mai mare piață din regiunea Golfului. La evenimentul care va avea loc în 10 aprilie la Riad vor fi prezentate vehicule electrice Tesla și produse alimentate cu energie solară.
UPDATE Sute de palestinieni au protestat marți seară în nordul Gazei față de gruparea militantă Hamas. Demonstrația a fost cea mai mare de acest tip din interiorul teritoriului, de la atacurile din 7 octombrie. Manifestanții au strigat sloganuri anti-Hamas și au cerut încetarea războiului cu Israelul, transmite Mediafax. Protestele au avut loc în fața spitalului indonezian din partea de nord a Fâșiei Gaza. Unii protestatari au fost văzuți purtând bannere inscripționate cu sloganuri precum „Opriți războiul” și „Vrem să trăim în pace”. Unii locuitori din Gaza au declarat că protestele s-ar putea extinde în alte părți ale teritoriului devastat de război, ai cărui locuitori sunt epuizați și traumatizați după un an și jumătate de conflict.
UPDATE Iranul pregăteşte răspunsul pentru Trump, în timp ce negociază cu alte ţări asupra programului său nuclear. „Trei dintre ele sunt europene” Ministrul iranian de externe Abbas Araqchi a declarat marţi că Teheranul pregăteşte răspunsul pe care-l va da unei scrisori primite din partea preşedintelui american Donald Trump, dar în acest timp desfăşoară negocieri asupra programului său nuclear cu mai multe ţări, dintre care trei sunt europene, relatează agenţia EFE, conform Digi24.
UPDATE Ministrul de interne francez Bruno Retailleau a anunțat marți că va cere o securizare a locurilor de cult ale evreilor, la trei zile după agresarea violentă a rabinului de Orleans, oraș situat la sud de Paris, informează miercuri AFP, conform Agerpres. „Astăzi, din această seară, va pleca o telegramă către toți prefecții Franței pentru ca ei să poată lua contact cu aceste comunități'', cu scopul de „a lua măsurile necesare pentru a securiza locurile de cult și altele'', a afirmat ministrul francez în timpul întrebărilor adresate guvernului în Adunarea Națională, camera inferioară a Parlamentului.
UPDATE Palestinianul Hamdan Ballal, coregizorul documentarului „No Other Land", premiat cu Oscar anul acesta, a fost eliberat marţi, după ce a fost arestat luni de armata israeliană, a anunţat Yuval Abraham, unul dintre cei doi coregizori israelieni ai filmului, transmite News.ro. „Hamdan Ballal este liber. Este în drum spre casă la familia sa", a scris el pe contul său X, adăugând că regizorul „a fost încătuşat toată noaptea şi bătut într-o bază militară".
video: yt/Associated Press
UPDATE Statele Unite au înmânat Siriei o listă de condiţii pe Damascul trebuie să le îndeplinească în schimbul reducerii parţiale a sancţiunilor, au declarat pentru Reuters şase persoane familiarizate cu această chestiune, transmite Mediafax. Printre condiţiile puse de Statele Unite se numără distrugerea de către Siria a oricăror depozite de arme chimice rămase şi cooperarea în domeniul combaterii terorismului. O altă cerinţă a fost ca luptătorii străini să nu fie numiţi în funcţii de vârf în structura de conducere a Siriei și ca să fie numită o persoană de legătură care să sprijine eforturile SUA de a-l găsi pe Austin Tice, un jurnalist american care a dispărut în Siria în urmă cu peste un deceniu. În schimbul îndeplinirii tuturor cerinţelor, Washingtonul ar oferi o anumită reducere a sancţiunilor, au declarat cele şase surse. Acestea nu au specificat ce scutire ar fi oferită şi au spus că Washingtonul nu a oferit un termen specific pentru îndeplinirea condiţiilor.