Câțiva protestatari care au participat la mitingul organizat miercuri la Comrat în sustinerea bascanei Guțul au fost amendați de poliție pentru huliganism nu prea grav, apariția în locurile publice în stare de ebrietate sau blocarea drumului. Pentru ultima încălcare, cu o amendă se va alege și adjunctul bașcanei, Mihail Vlah, care mergea în fruntea coloanei protestatarilor. Acesta nu ne-a răspuns, la apeluri, pentru o reacție.
„Ca organizator a fost Mihail Vlah. A avut autorizație de la primărie pentru întrunirea desfășurată, dar nu și pentru marș. Adică ei, după întrunire au pornit într-un marș pe câteva străzi din municipiul Comrat. Fapt care a blocat banda de circulație”, a menționat șeful Inspectoratului de Poliție UTA Găgăuzia, Andrei Sîrbu.
Astfel, pentru blocarea drumului în timpul marșului organizat în susținerea bașcanei Guțul, adjunctul acesteia s-a ales cu o amendă de 3 mii de lei. Mihail Vlah nu ne-a răspuns la apeluri pentru o reacție. Oamenii legii spun că printre încălcările admise de protestatari se mai numără și huliganismul nu prea grav sau apariția în locurile publice în stare de ebrietate. O protestatară, spre exemplu a fost testată cu aparatul Drager după ce a dat dovadă de un comportament neadecvat, în timpul manifestației.
„- Du-te la Chișinău. -Sunteți gata să răspundeți la poliție pentru comportamentul agresiv? - Hai pleacă de aici”.
Rezultatul a arătat o concentrație de alcool, în aerul respirat, de cinci ori mai mare decât norma admisă. Pe lângă aceasta, femeia a fost amendată și pentru huliganism nu prea grav.
„- Nu avem nevoie de Maia Sandu, avem nevoie de Guțul. - Să o omoare cineva.- Pe cine?- Pe Maia Sandu”.
După ce au fost citate la poliție, femeile și-au schimbat retorica.
„Eu nu m-am gândit ce am spus, îmi pare rău și cer scuze. Pe cine pot să omor eu? Am 68 de ani. Îmi pare rău, iertați-mă. Le doresc sănătate tuturor, chiar și dușmanilor mei”.
„Îmi cer scuze de la toți. Am avut emoții. A fost închisă bașcana și eu nu m-am exprimat corect în privința președintei Republicii Moldova. Îmi cer scuze și am emoții. Pensia e mică și nu-mi ajunge pentru trai. Ce să fac? Așa că ieri nu m-am exprimat corect. Cer scuze”.
Reținerea Evgheniei Guțul de marți seara, s-a lăsat ieri cu proteste la Comrat. După o manifestație organizată în fața administrației Autonomiei Găgăuze, oamenii, în frunte cu angajații Comitetului Executiv al regiunii au pornit într-un marș prin centrul orașului, scandând lozinci antiguvernamentale.
Organizatorii au încercat să convingă mulțimea că reținerea bașcanei ar fi un atac la autonomia regiuni și identitatea națională a găgăuzilor. Conducerea Parlamentului de la Chișinău a declarat că nu comentează acțiunile justiției.































































