Dani Alves, fostul fundaș dreapta al Barcelonei, a fost achitat în procesul de „agresiune sexuală”, de către Curtea Superioară de Justiție a Cataluniei. Anterior, fotbalistul a fost condamnat la 4 ani și jumătate de închisoare, dintre care un an și două luni a stat în arest preventiv, transmite Eurosport.
Condamnarea de agresiune asupra unei tinere de 23 de ani a fost pronunțată pe 31 decembrie 2022. Din ianuarie 2023, până în martie 2024, Alves a executat un sfert din pedeapsă. Brazilianul a plătit cauțiunea în valoare de un milion de euro în urmă cu un an, iar acum a fost achitat de către instanță.
Dani Alves a fost judecat în stare de libertate timp de un an, iar verdictul instanței a fost pronunțat în decursul zilei de vineri, 28 martie. Acesta a fost achitat de orice vină, după ce Plenul Secției de Apel, format din trei femei și un bărbat, a considerat că tănâra care l-a reclamat a fost lipsită de credibilitate în mărturia sa. Astfel, brazilianul a beneficiat de prezumția de nevinovăție.
Anterior, în urma condamnării, unul dintre cei mai titrați fotbaliști din istorie, a rămas fără statul de legendă a clubului FC Barcelona, după o decizie a conducerii clubului catalan.
Decizia a fost luată abia după condamnare, cei de la Barcelona menținându-i prezumția de nevinovăție până la verdictul final inițial.
Brazilianul a cucerit 23 de trofee alături de catalani, pentru care a evoluat între 2008 și 2016. În total, Alves a câștigat 40 de trofee, jucând și pentru astfel de formații precum: Sevilla, Juventus Torino, PSG și Sao Paulo. La momentul arestării, se afla sub contract cu echipa mexicană Pumas UNAM.